Voronetul si cerul

O noua si incantatoare poveste despre inceputuri in tinutul Bucovinei, de la prietenul nostru Costel Macovei.

–         Tata…   –         Ce-i mai copile?

–         Auzi mai taicutule, cum sa fac io sa prinz o veverita?

–         Da ce-ti trebe tie veverita?

–         Pai spune lume ca pe cat de stufoasa e coada ei pe atat de moale e firul cela de par

–         Zau mai? Si ce-i cvrea sa faci cu firele alea de par? Au nu mai rabdare sa-ti deie tuleiele?

–         Hai mai taucutule, io-ntreb serios si tu-ti bati joc de mine…

–         Da de ce crezi tu asta?

–         Pai asa cred io…ca tu te razi de mine

–         No bine mai ochiosule…da tot nu mi-ai spus la ce-ti trebe tie puf din coada de veverita?

–         Nu-ti spui ca o sa razi     –         Hai mai ca nu rad

–         Sigur?    –         Sigur

–         Ti juri?     –         Ma jur mai, ma jur…ei? care-i secretul cela?

–         Apoi io am cercat tot feliul de peri: de porc, de porc mistret, de cal, din coada vacii pana si Moldanei i-am furat un smoc din coada

–         Iote unde era naluca ce-mi manie si-mi sperie vitele din ograda si mi le lasa bearce…da ce pacatele mele faci mai cu periul cela

–         Apoi mai taicuta, da nu te razi…asa-i?    –         Asa-i. Nu ma rad.

–         Pai mi-am facut vocseluri si vreau si eu sa-ncerc a zmangali chipuri si trupuri de oameni si jivine…

–         De ce-ti veni mai baiete? Inseamna ca nu te doboara munca ce-ti dau…

–         Pai mai taicutule, io si cand merg cu vaca prin sihla si islaz tot nu stau degeaba, mai ischitesc o piatra sa fure chip de om, mai ma gioc cu carbunii pa cruditatea lemnului

–         Vas-ca tot matale erai al ce-mi fura din dranita ce-o mesteresc pentru grajd…

–         Da n-am luat decat 10 bucati si nici macar nu le-am aruncat ca-s aici sub patuiac

–         I-auzi…ia sa vad si io ce minuni mai faci tu acolo…

Baiatul se strecura ca o soparla si trase de sub patuiac trei sindrile pe care se vedea urmă de carbune. Baiatul le aseza cu grija ca nu cumva sa se clinteasca vreun graunciod de carbune si apoi ramase in asteptare cu ochi iscoditori. Tatal privea si nu putea sa inteleaga ce se petrece acolo.

–         Ia mai scoate mai copile…

–         Da nu…       –         Nu mai, nu…

Baiatul se strecura iar si scoase toate foile de sindrila asezandu-le rasfirate ca petalele. Barbatul isi trecu mana prin par apoi prinse a-si framanta barbia prinvind cand la una cand la alta. Peste tot se vedeau chipuri furate din umbra celor vii si turnate in tremurul umbrelor de carbune. De pe o sindrila il privea lelea Paulina, de pe alta ţaţa Anica, mos Emilian si vecinul Cilipoi, unchiesul Vasile si nici Floarea din deal nu scapase neboita, ca amu ziceai ca se racneste si la tine…

–         Si-ai mai aratat la cineva asta isprava?

–         Nu taicutule…da de ce? Ii ceva gresit in ce fac io?

–         Nu mai copchile da prea le faci bine…

–         Apoi taicutule io simt asa ca o navala si-o firnicatura in deşte si nici nu ma pot opri pana nu gat…si-abia apoi stau si ma minunez de ce-am facut…

–         No bine mai copchile…pune-le iar in ascunzis ca sa nu ti le gaseasca Ilincuta cand a veni de la parau unde baltaceste apele pe langa mama-ta, ca daca le gaseste nici ca le mai scapi din manurile ei…

–         Auzi taicutule…

–         Da tu n-ai alta treaba? Stai numa-n casa si numeri norii? Cand te duci s-aduci vaca?

–         Pai mai aveam…

–         Bine, daca tot mai aveai timp ia du-te si crapa tu niste lemne ca daca o vrea sa faca focul sub ceaun n-o sa aiva mama-ta lemne de foc. Si poate scoti si o galeata doua de apa, asa ca sa fie…

Baiatul pleca in trebile lui toate cate le avea iar tatane-sau ramase pe ganduri privind in gol. Asa il gasise Stana, nevasta-sa cand se intoarse de la parau si se apuca sa mustruluiasca vreascurile din vatra.

–         Da ce-ai mai barbate ca parca ai avut o vedenie…ce s-a-ntamplat?

–         …mai muiere tare mi-e ca Petrisor al nostru ne lasa…

–         Da ce-ti veni mai barbate, cum adica sa ne lase? Da ce-i de capu lui? Pai nici cinspe ani nu are inca…un sa se duca? Da ce-i orfan? Nu mai are loc in ograda?

–         Mai nevasta io ma duc peste munte in Adancata si vorbesc cu mesterul Manole sa-l ieie de ucenic…alta scapare nu vaz la mandretea de lucratura a baietului

–         D-apoi mai barbate te-ai smintit ori ce-i cu tine? Cum de-ti inchipui tu ca o sa-l ieie Manole de ucenic pe Petrisor al nostru?

–         O sa-l ieie, ca ceea ce se-ntampla e mai presus de vrerea mea, a ta sau a lui Manole. Copilul asta are mana de aur si cu putina indrumare si munca multa o sa vezi ca izbandeste…

Cum s-au scurs vremurile ca apa-n scocul morii si ce or fi vorbit oamenii timpurilor si locurilor nu stiu sa va spui, dar din strafulgerari il vad pe Voinicul Petrisor manuind ghioaga la fel de bine ca si penelul iar sagetile lui strapungeau trunchiurile asa cum si vacselurile sfaramau curiozitatea oricui si se strangeau in strafundul ochilor aducand bucurie privitorului. Acum il urma pe Manole ca o umbra si nu era zi lasata de Dumnezeu sa nu poleieasca mantia vreunui sfant sau sa intinda piele neteda pe mainile ce imparteau milosardia si iubirea schimnicilor din pustie. Caci tare mult ii mai placea sa asculte din vietile sfintilor si sa-i inchipuie pe fiecare in trebi zilnice asa cum facea si tatane-sau sau mane-sa ori lelea Catinca. Valurile vremii se sparg in poarta fiecaruia si iata ca intr-o seara dealurile au prins a licari si a se vaita cu soapta de bucium tanguitor. Toata lumea auzea si ramanea ca impietrita caci fiecare stia ca numai Domnul Tarii dadea porunca de veste tanguioasa ca sa se adune voinicii si barbatii pe sub flamuri ca iar era tara de primejdie. Petrisorul nostru si-a luat iertare de la mester a trimis vorba alor lui in sat si dud a fost pe carari de padure tot mai in afund de tara acolo unde era porunca. Ce-or fi cautat tatarii prin partile noastre nimeni nu o aflat dar din cate se spune nici usor nu le-o fost. Si nu stiu cum s-o nemerit de-o ajuns Baietanul nostru in preajma Domnului si tare s-o luminat fata Slavitului vazand tragerea de inima cu care lucra voinicul in carnea vrajmasului. Cand se gata stransoarea si lumea se trase pe la corturi sa-si petreaca noaptea maria Sa trimise vorba de aduse la cortul sau pe mandretea aceea de voinic ca sa-i iscodeasca si sa-l descoasa. Petrisor intra cu sfiala si lasa un genunche in pamant si pleca fruntea in fata Maritului Domn.

–         Apoi ia sa-mi spui cum te cheama, al cui esti si de prin ce locuri tinere

–         Iertare Maria ta, IO mi-s Petrisor al lui Gheorghe si al Stamei de pe plaiurile obcinelor din Bergautii de vale.

–         Si-ti place sa te lupti…ca dupa cate am vazut astazi…nu prea te dai in laturi…

–         Apoi Maria daca-i dupa placute nu-mi place sa ma bat ca mai dragi mi-s penelurile si penitele mele, dar nici nu pot lasa vatra sa fie calcata de toate neamurile…

–         Si…cam ce mestesug spui ca ai?

–         Maria Ta, is zugrav si trag nadejde sa pot sa-mi ajung mesterul din urma si sa-l si intrec

–         Da stiu ca te-ncumeti nu saga…aopoi sa stii ca daca o sa am nevoie pe tine am sa te chem ca sa schimbi ghioaga cu penelul si sageata cu penita…

–         Sarutam dreapta Maria Ta, dar nu-s vrednic de atata pretuire

–         Apoi asta las-o-n seama noastra si-om vedea noi cum stau trebile.

Nu trecu mult de la aceasta intamplare si vornicelul Mariei sale batea potecile tainuite si se infatisa cu solie si hristov catre mesterul Manole, zugravitorul peretilor cu chipuri de sfinti. In hristov Maria Sa cerea socoteala despre desavarsirea calfei sale Petrisor si intreba daca ii poate da voie sa petreaca la curte atat cat i-a fi de trebuinta domnului. Manole scrise un zapis de raspuns aratand ca daca n-ar fi inca atat de tanar si crud ar putea deslusi taina neasemuitelor maiestrii cu care era inzestrat tanarul nostru si marturisi ca se desparte cu mahnite de-asa calfa ucenic dar voia Mariei Sale era mai puternica decat mahnirea lui. Asa ca intr-o saptamana, Petrisor se-nfatisa la portile Sucevei cerand ingaduinta de a se infatisa Mariei Sale. La un semn toate usile se detera-n canaturi si Petrisor pleca fruntea si se lasa intr-un genunchi in fata tronului.

–         Ia spune Voinicule cum iti este desarvarsirea in ale zugravitului?

–         Marite Doamne nu lasa limba scarbavnica sa-i sape fagas trufiei. Ma socot inca la inceput si cred ca mai am multe de invatat…

–         Mesterul Manole e de alta parere si singura cale de a afla adevarul este sa-ti dau in grija zugravirea ultimei mele ctitorii: manastirea Voronetului…

–         Maria Ta, de ce tocmai eu bicisnicul si nemerituosul?

–         Pentru ca numai asa te pot vindeca de toate ale tale…

–         Si ce zugravesc Maria Ta?

–         De ce ma intrebi pe mine asa ceva? Ajuneaza, posteste si Domnul te va lumina…cand te prinzi ca-i gata odraslita ctitoria?

–         Maria ta, lasa-ma trei luni si apoi vina sa ma iei la intrebare de ce te-am inselat…

–         Asa sa fie!

© Costel Macovei

Manastirea Voronet

Sursa aici.

Va urma…

Echipa i-Tour

One Ping

  1. Pingback: Voronetul si cerul, episodul 2 |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *