Vernisaj “Don Quijote de la Mancha” de Florian Doru Crihană, Colecţia Burkamp, 10 mai, Galaţi

Echipa i-Tour vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei “Don Quijote de la Mancha”, unde veţi putea vedea, în premieră, în România, lucrările satirice ale artistului Florian Doru Crihană. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 10 mai, la ora 18.00, la Bibliothèque Française Eugène Ionesco din Galaţi. Expoziţia va rămâne la bibliotecă doar câteva săptămâni. Mai multe informaţii despre eveniment, găsiţi pe pagina de facebook.

Despre Florian Doru Crihană

Noi nu v-am putea relata prea multe despre artistul satiric Florian Doru Crihană, aşa încât ne vom permite să preluăm cateva cuvinte din descrierea realizată de istoricul de artă Gisela Burkamp, soţia jurnalistului şi omului de cultură german Dieter Burkamp.

„Cu siguranţă, practica istoriei artei nu se poate compara cu expresia artistică a unor delicatese culinare excentrice. Dar, pentru a clarifica cum stau lucrurile cu idilele satirice ale unicului Florian Doru Crihană, trebuie să ne amintim de gustul migdalelor amărui, trase în ciocolată. Această experienţă absolut deosebită a senzaţiei gustative rezultă din paradoxul deosebirilor aparent incompatibile, care – puse în aceeaşi balanţă – sunt indispensabile pentru rezultat. În acest caz: o lume ideală cu toate fisurile şi prăbuşirile ei, care fac creaţia omului atât de discutabilă. Şi pentru că el a demonstrat acest lucru prin deosebit de originalul limbaj al imaginilor sale, lucrările lui Crihană abordează într-un stil „larg” definiţia a ceea ce înseamnă, de obicei, caricatura.”

Putem spune, despre Florian Doru Crihană, că este unul dintre cei mai importanţi caricaturişti români contemporani, laureat al unor celebre premii internaţionale şi membru în numeroase jurii de profil.

S-a născut la Galaţi, pe 7 aprilie 1958. A studiat la Şcoala Nr. 7, unde şi-a descoperit şi talentul pentru desen, iar mai apoi la Liceul de Marină. A absolvit în 1984 Facultatea de Nave, însă n-a profesat prea mult în domeniul proiectării vapoarelor, ci a ales artele plastice, excelând mai ales în caricatură. A debutat, în perioada 1985-1986, cu lucrări satirice în revista „Flacăra Rebus” şi, pe simeze, la un salon umoristic organizat la Brăila.

În 1989 a primit o menţiune la un concurs desfăşurat la Ankara, iar imediat după aceea a fost laureat la Novi Sad. Un an mai târziu a fost laureat în Spania şi în Polonia, la acest din urmă concurs cunoscându-l pe Dieter Burkamp, de care avea să-l lege o lungă prietenie şi o colaborare care i-a facilitat accesul în Occident. Din 1992, a demarat o campanie de participare la concursuri, cucerind trofeu după trofeu. Are în palmares peste 30 de expoziţii personale, dar şi participări la sute de expoziţii colective, în special în cadrul concursurilor la care a participat. De asemenea, a făcut parte din numeroase jurii la concursurile pe care anterior le câştigase. Din 2007 este şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Sursa info şi mai multe informaţii aici si aici.

Descoperire plăcuta,

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *