Traseul celor trei fortificatii, Cetatea Alba Iulia

Traseul celor Trei Fortificatii” ofera vizitatorilor posibilitatea de a calatori in timp, pe parcursul a maxim 2 ore,  de-a lungul a doua milenii, printre vestigiile a trei fortificatii, din trei epoci diferite, construite succesiv pe aceeasi locatie. Fiecare noua cetate o include pe cea veche, astfel: Castrul Roman (106 d.Ch.), Cetatea Medievala (sec. XVI-XVII) si Cetatea Alba Carolina, fortificatie de tip Vauban (sec.XVIII).

Incepem incursiunea pe traseu de la…

1. POARTA MONETARIEI Principatului Transilvaniei, construita pe locul unde au existat o biserica si o manastire inchinate Sfantului Duh, atestate documentar din anul 1294, ambele apartinand calugaritelor benedictine. Dupa desfiintarea manastirii benedictine, locul acesteia este luat de Monetaria Principatului, in care s-au batut monede incepand din primii ani ai secolului al XVII-lea. Din anul 1714 locul vechii monetarii este luat de Monetaria Imperiala, timp de aproape 180 de ani. In secolul al XIX-lea, in zona se afla si inchisoarea orasului. In partea de vest a “Traseului celor Trei Fortificatii” se afla zidul construit in secolul al XIV-lea, care facea parte din Cetatea Episcopului Catolic de Alba Iulia.    

2. POARTA DE SUD A CASTRULUI ROMAN este intalnita in partea dreapta, unde se afla si o parte din zidul fortificatiei romane, construita incepand cu anul 106 d.Ch. Castrul de forma patrulatera, avand o suprafata de aproximativ 37 ha (750 x 500 m) era prevazut cu cate o poarta pe fiecare latura. Din Castru se mai pot reconstitui in prezent latura de sud a zidului, a carui grosime variaza intre 1,5m – 2m si Poarta “PRINCIPALIS DEXTRA”, flancata de cele doua turnuri a caror fundatie se poate vedea. Construirea Castrului este determinata de cantonarea, in aceasta importanta zona, a Legiunii XIII Gemina, care avea aici rolul de a pazi tinutul aurifer si drumul de transport al aurului catre Roma. Dupa retragerea armatelor romane, in jurul anilor 271-275 d.Ch., populatia autohtona a convietuit in continuare cu veteranii legiunilor, care au primit pamant, stabilindu-se in zona si tinand piept popoarelor migratoare. Astfel, Alba Iulia (vechiul Apulum), este considerat in perioada urmatoare centrul politic al unor capetenii locale sau zonale.

3. Urmeaza TABARA MILITARA (sec. XVIII), amenajata ca o zona de agrement, unde hangii zdraveni si hangite frumoase, in costume de epoca, stau la dispozitia dumneavoastra. Puteti poposi aici cat va pofteste inima, ca si locuitorii cetatii de acum cateva secole, relaxandu-va si schimband impresii, sorbind o bautura rece dintr-o cana de lut cu sigiliu.

4. LOCURILE DE BELVEDERE Traseul pe care va recomandam sa-l urmati cuprinde cateva puncte de belvedere, amenajate pe zidurile Cetatii “Alba-Carolina” (de tip Vauban), de unde puteti admira dimensiunile impresionante ale zidurilor si ale santurilor de aparare, avand si o imagine panoramica deosebita spre imprejurimi.

5. TUNELUL DE ACCES CATRE PLATFORMA DE ARTILERIE Accesul spre platforma de artilerie se face prin unul dintre “tunelurile de fuga” (de retragere) ale Bastionului Sf. Eugeniu, care faceau legatura dintre platformele de artilerie si partea superioara a zidurilor fortificatiei.    

6. PLATFORMA DE ARTILERIE este una dintre atractiile “Traseului celor Trei Fortificatii”. Aici sunt dispuse trei tunuri de epoca, functionale. Acestea pot fi vazute executand o salva de onor in cinstea drapelului municipiului Alba Iulia, arborat pe zidul Cetatii “Alba Carolina”, in fiecare sambata, la ora 12:00. Salva este executata de Garda Traseului celor Trei Fortificatii, dupa defilare, folosind tehnica inceputului de secol XVIII. Tunurile ce functionau pe platformele de artilerie erau fabricate chiar in atelierele cetatii, infiintate in sec. XVI. In Alba Iulia, incepand cu prima jumatate a sec. al XVIII-lea, se constituie arsenalul si cazarma de artilerie, pe locul fostului palat princiar si pe terenurile, respectiv constructiile, din partea de sud-est a “Traseului celor Trei Fortificatii”.

7. CAMERA DE GARDA – SALA ARMELOR (CLUBUL RESTAURATORILOR) La baza Bastionului Bethlem se afla una dintre camerele de garda ale Cetatii Medievale, actualmente Sala Armelor, unde a fost reconstituit decorul de epoca. Odata cu inceperea lucrarilor la Cetatea Alba Carolina (1715), Camera de Garda a fost transformata in brutarie, iar cele doua cuptoare imense ce functionau aici produceau painea necesara pentru toti locuitorii cetatii. Cuptoarele au functionat pana la inceputul sec. XX. Dupa amenajarea integrala a Salii Armelor, in aceasta incapere va functiona Clubul Restauratorilor.

8. BASTIONUL “BETHLEM” Avand ca baza Zidurile Castrului Roman, la Alba Iulia s-a aflat in permanenta o fortificatie imbunatatita succesiv dupa mijloacele fiecarei epoci. Astfel peste cetatea din sec. IX-X incepe in 1516 construirea Cetatii Medievale, care la randul ei este modificata si intarita in mai multe randuri, din pricina asediilor si distrugerilor pe care le-a suferit, fiind finalizata in 1625. In timpul domniei principelui Gabriel Bethlem (1613-1629), se realizeaza mai multe constructii, printre care si bastionul de sud-est al Cetatii Medievale, bastion care-i poarta numele.

9. CETATEA “ALBA CAROLINA” cea mai impresionanta si cea mai vizibila pentru turisti, inglobeaza intre zidurile sale toate celelalte fortificatii. Mai multe informatii despre Cetatea Alba Carolina gasiti in articolul dedicat.

Acesta este “Traseul celor Trei fortificatii” pe care va invitam sa-l parcurgeti cu prima ocazie cand ajungeti in Alba Iulia!

Plimbare placuta,

Echipa i-Tour

Sursa info aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *