Techirghiol – lacul, staţiunea şi istoria ei

Techirghiol este o staţiune balneo-climaterică de pe litoralul Mării Negre, situată la 16 kilometri sud de Constanţa. Localitatea şi întreaga regiune au fost locuite încă din perioada neolitica, aşezarea Techirghiolului fiind inclusă în faza a doua a culturii Hamangia-Cernavodă. Cercetările arheologice efectuate de Vasile Pârvan încă din 1924 au încercat să stabilească trecutulul acestor regiuni. Poate tocmai din acest motiv, asezarea este legata de mai multe legende, începând cu legenda frumoasei Medeea, cea care provoacă marea drama a Regelui Aietés, obligat acesta să-şi adune din apa mării bucăţile fiului ucis chiar de propria soră, dramă desfăşurată la ţărmul euxin. Nu vom ştii niciodata daca Medeea şi Iason s-au plimbat pe langă apa sărata a lacului Techirghiol…Legendele sunt multe dar ne vom opri la cea mai populară şi cea mai des rostită de localnicii acestei localităţi.

Legenda lui Techir

Se spune că un batrân olog şi orb, pe nume Techir, rămâne singur , doar cu mâgarul său. Iernile lui Techir erau foarte grele din cauza durerilor de oase pe care le avea, însă verile erau ceva mai domoale din pricina căldurii. Techir şi măgarul său au ajuns într-o zi, din greşeală, în malul lacului Techirghiol, care a exercitat o atracţie nedescris de mare faţă de măgar. S-a chinuit  batrânul ore în şire să iasă din noroiul mirositor, dar măgarul încăpăţânat nici că vroia să se clintească; astfel au rămas amandoi ceva timp în noroiul lacului. Odată ieşiţi din lac, Techir realizeză că de acum ochii săi puteau distinge  din nou lumina, iar picioarele sale de multă vreme neputincioase, începuseră să-l asculte. De asemenea măgarului i se vindecaseră  plăgile urâte de pe spate, iar trupul său se înviorase vizibil. Vestea că namolul din lacul Techirghiol ar fi miraculos s-a răspândit cu repeziciune, astfel că auzind ce minune  i s-a întâmplat lui Techir şi măgarului acestuia, puhoi de oameni au venit la Techirghiol, scăldându-se şi ungându-se cu namol pentru tămăduire. Şi câte minuni nu se petrec la Techirghiol: ologii încep să meargă, oasele înţepenite îşi redobândesc tinereţea, femeile îşi recapătă fertilitatea.

Istoria statiunii Techirghiol

Datrotă poziţionării Techirghiol la marginea drumului imperial care ducea de la Cetatea Tomis (Constanţa) la Callatis (Mangalia) acesta era o ţinta usor de atins. Monezile găsite la Techirghiol din această perioadă atestă prezenţa romană şi schimburile cu populaţia autohtonă. De asemenea, romanii cunoşteau şi foloseau namolul ca agent therapeutic, ca şi egiptenii care se ungeau cu mâlul din Nil.

Prima menţiune documentară a aşezării Techirghiol datează din 1560 când Tekfür-köy (Tekfür – vargat, iar köy/golü – lac pe turceste, lacul aparand deseori sub influenta vantului si a sarii vargat)veste amintit în două firmane ale sultanului Soliman Magnificul către domnitorul Moldovei.

La 1650, Hagi Ali, un istoriograf turc, călătoreşte prin Dobrogea şi scrie, printre altele, despre o apă neagră Gomlek-köy, probabil Techirghiol.

La 1 decembrie 1878 trupele române intră în Dobrogea, aceasta constituind şi data la care provincia redevine pământ românesc, precum şi momentul de debut al descoperirii beneficiilor aduse de nămolul sapropelic şi de dezvoltare a localităţii, devenită, mai târziu, staţiune.

În 1894 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor vinde Societaţii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti 100 ha la marginea lacului. Acesta reprezintă şi primul pas în constituirea staţiunii balneare din preajma lacului. Se pun bazele a ceea ce mai tarziu va deveni Techirghiol-Eforie si apoi localitatea de astazi Techirghiol.

Unul dintre noii “locuitori” ai Techirghiolului, după reformele de împropietărire a fost şi Mihail Kogalniceanu, care cumpară pământ şi imobile în jurul lacului şi construieşte o fântană publica în localitate. Printre proeminenţii locuitori şi turişti ai Techirghiolului se numără şi Mircea Eliade, ai cărui parinţi deţineau din 1906, o casă de vacanţă în Techirghiol – Vila Claudia, artistui Constantin Tănase, Cezar Petrescu, Tudor Arghezi cu familiile, Jean Constantin, al cărui nume îl poartă teatrul din Techirghiol. Ionel Teodoreanu şi-a scris o parte însemnată din romanele lui la Techirghiol, unde de asemenea, era vara cu familia.

La 1 ianuarie 1928, îşi capătă statutul de staţiune balneară şi are dreptul să se organizeze după regulamentul comunelor. Conform aceluiaşi plan de sistematizare, consiliul comunal îşi delimitează vatra, propunându-şi să ridice pe domeniul public localuri de băi, o şcoală, o biserică, monumente, sanatoriu, abator, cimitir, teren de tir şi sport. Avea în schimb moştenite de la Tuzla: gară, post de jandarmi, poştă pe timpul verii, un agronom regional.

În 1930, Techirghiolul avea o plajă amenajată de 6000mp, 80 de cabine, 23 de hoteluri şi 318 vile cu 4000 camere. La sfarşitul lui august 1930, din ordinul Ministerului Sănătăţii, Direcţia Recensământului, se solicită inventarierea tuturor străzilor, din localitate şi numerotarea lor. Celor 52 de străzi păstrau cele mai multe vechea denumire.

După o mai lungă perioadă de timp, mai exact în anul 1970 se discuta public despre planul de sistematizare a oraşului Techirghiol. În 1972 lacul Techirghiol este declarat monument. Ca protecţie încep să fie interzise circulaţiei ambarcaţiunile pe lac şi sunt desfiinţate debarcaderele de la Eforie Nord, Eforie Sud şi Techirghiol. Pana în prezent este interzisă circulaţia ambarcaţiunilor pe lac, deşi s-a încercat de nenumărate ori de către autoritaţile locale, repunerea în funcţiune.

Obiective turistice in Techirghiol

In afară de Lacul Techirghiol, cu nămolul său vindecător, oraşul Techirgior este binecuvântat cu existenta uneia dintre cele mai frumoase şi mai liniştite locuri sacre din ţară, Mănăstirea Sfânta Maria, unde a slujit si a fost îngropat Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici români. Mănăstirea Sfânta Maria se află pe strada Ovidiu, la numărul 5 şi mai multe despre mănăstire şi bisericuţa din lemn puteţi citi pe pagina oficială: http://www.sfanta-maria.ro/.

Geamia din Techirghiol a fost ridicată în anul 1934, la construcţia ei luând parte majoritatea enoriaşilor de rit musulman din oraşul Techirghiol. Această geamie se construieşte cu ajutorul Prefectului de Constanţa şi poartă numele de Giuma, Vineri. Geamia se află pe strada Nicolae Bâlcescu, la numărul 42.

Teatrul de vară „Jean Constantin”, statuia lui Techir şi a măgarului său, Monumentul Eroilor sunt, de asemenea, obiective turistice din Techirghiol, pe care le puteţi vizita într-o plimbare de o zi prin staţiune.

Articol redactat în cadrul proiectului Fotografii printre discografii, iniţiat de Radio Vacanţa, în parteniat cu Universitatea “Ovidius”, World Vision România şi i-Tour.

Descoperire plăcută,

Echipa i-Tour

One Comment

  1. Gherase ion Reply

    Daca prima legenda este formata dupa ocuparea Dobrogei de catre turci 1400 , inseamna ca in jurul lacului nu a avut loc o activitate intensa in timpul imperiului Roman, presupunand ca ca s_ar fi creat o asezare balneo. ( ca si Baile Herculane) Eu cred ca lacul s_a format dupa sec. I durand cateva sute de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *