Târgul de Crăciun București sau Bucharest Christmas Market, se deschide joi, 28 noiembrie, în Piața Constituției

Târgul de Crăciun București ajunge anul acesta la cea de-a treisprezecea ediţie şi va fi deschis în perioada 28 noiembrie – 26 decembrie 2019, în Piața Constituției.

Târgul de Crăciun transformă centrul orașului Bucureşti într-un spațiu de sărbătoare şi aşteaptă vizitatorii să se bucure de concerte și spectacole, un târg tradițional format din peste 100 de căsuțe, precum și de o zonă gastronomică cu preparate calde de sezon. Intrarea este liberă.

Casa magică a lui Moș Crăciun este destinația favorită a copiilor, fiind un loc de poveste, unde Moșul și elfii săi îi așteaptă pe cei mici să-și exprime dorințele de Crăciun. Copiii vor putea participa şi în acest an la atelierele de creaţie organizate în Casa lui Moş Crăciun. Caruselul îi va plimba pe copii şi anul acesta printre personaje de poveste, în maşinuțe, ceşti de ceai, pe cai, inorogi şi alte animale, iar patinoarul va fi deschis pentru bucuria tuturor.

Spectacolul de deschidere va fi susţinut de Corul de copii Radio, Lidia Buble, Voltaj şi Loredana & Banda Agurida.

Program Târgul de Crăciun Bucureşti

Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis zilnic între orele 11:00 – 22:00, în perioadele 2 – 5 decembrie / 9 – 12 decembrie / 16 – 19 decembrie, cu o prelungire de 30 de minute (11:00 – 22:30) în perioadele 28 – 30 noiembrie / 1 decembrie / 6 – 8 decembrie / 13 – 15 decembrie / 20 – 26 decembrie.

Casa lui Moş Crăciun, elfi şi ateliere de creaţie

Copiii vor putea participa şi în acest an la atelierele de creaţie organizate în primele două weekend-uri la Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei. Astfel, pe 30 noiembrie, între orele 12:00 – 14:00 şi pe 1 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, cei mici sunt aşteptaţi la atelierul de personalizat globuri, iar pe 7 şi 8 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, la atelierul de personalizat coroniţe de brad.

Tot în primele două weekend-uri, întreaga familie poate vizita Casa lui Moş Crăciun, între 15:00 – 16:30 şi se poate bucura de întâlnirea cu elfii Moşului, între orele 17:00 – 22:00. Pe elfii Moşului publicul îi poate saluta până pe 24 decembrie, în intervalul orar 11:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00. Tot la Casa lui Moş Crăciun va avea loc şi un spectacol de magie, pe 6 decembrie, între orele 18:00 – 20:00. Cei mici pot lăsa şi anul acesta scrisorile cu dorinţe în cutia poştală din Casa lui Moş Crăciun.

Moş Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe 13 decembrie, la ora 18:00, propunându-ne, cu această ocazie, un program artistic deosebit: Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi “Picii lu’Soreasca”, Jo & Band, Randi. Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 şi 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a afla direct de la ei ce-şi doresc să primească de sărbători. După ultima întâlnire, Moşul îşi va lua sania şi va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea.

Program artistic la târgul de Crăciun din Capitală

Printre artiştii care-şi dau întâlnire cu bucureştenii şi oaspeţii de pretutindeni ai Târgului de Crăciun Bucureşti se numără: Horia Brenciu & HB Orchestra, Ştefan Bănică, Viţa de Vie, Vunk, Voltaj, Bere Gratis, Holograf, Phoenix, Moonlight Breakfast, Antract, Damian Drăghici & Brothers, Ovidiu Komornyik & OK Band, Nicole Cherry, Connect-R, Bosquito, Elena Gheorghe Band, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate regiunile ţării, Ştefan Hruşcă, Narcisa Suciu, Grigore Leşe, Fuego, Irina Loghin şi alţii.

Ziua Naţională la Târgul de Crăciun Bucureşti va fi sărbătorită cu un program artistic, în seara de 1 decembrie, începând cu ora 18:30 – “Ziua României, Ziua Bucuriei”, care va aduce laolaltă vedete ale muzicii populare româneşti, acompaniate de Orchestra Naţională “Valahia”, a Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de Marius Zorilă: Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Ştefania Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum, Ansamblul folcloric profesionist “Doina Dunării”. Pe scena din Piaţa Constituţiei, de Ziua Naţională, vor performa şi minorităţi naţionale.

“Silent Night” este Concertul extraordinar de Crăciun propus tuturor celor care aleg să petreacă Seara de Ajun la Târgul de Crăciun Bucureşti. Aceştia se vor bucura alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Big Band-ul Radio, dirijor Andrei Tudor, Grupul vocal “Acapella”, Corul de copii “Sunetul Muzicii” şi soliştii Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Andrei Lazăr, Ionuţ Ungureanu, Aurelian Temişan, Luminiţa Anghel, Monica Anghel, Paula Seling, Irina Baianţ, Loredana.

Pe 25 decembrie publicul se poate bucura de un program artistic susţinut de: Corul psaltic “Tronos” al Catedralei Patriarhale – condus de arhidiacon Mihail Bucă, corurile de copii “Symbol”, “Allegretto”, “Meloritm”, Ansamblul de copii “Andantino”, Orchestra Metropolitană Bucureşti – condusă de dirijorul Daniel Jinga, Corul Accoustic şi soliştii Ana Cebotari, Mirela Vaida, Elianne, Amna, Mihai Mitză Georgescu, Daniel Lazăr, Ianna Novac, Alina Petrică, Iordache Basalic, Alin Stoica, Liviu Indricău.

Campania umanitară a Târgului de Crăciun Bucureşti

Publicul este invitat să doneze cărți și jucării pentru copiii mai puțin favorizați. Perioada de desfăşurare a campaniei este 28 noiembrie – 20 Decembrie 2019, iar punctul de donare, cufărul în care pot fi lăsate cărţile şi jucăriile, se află chiar la intrarea în Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei.

Târgul de Crăciun Bucureşti este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi se înscrie în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – “Christmas Markets”.

Distracție plăcută,

Echipa i-Tour

Share

One Comment

Dă-i un răspuns lui Guță Elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *