Cele mai frumoase sate din Romania

Satul Sfantu Gheorghe, judetul Tulcea, Dobrogea

Astazi veti putea citi despre ultimul dintre cele mai frumoase sate din Dobrogea, conform ghidului oficial Cele mai frumoase sate din Romania: Sfantu Gheorghe, locul unde Dunarea se vasra in Mare, prin bratul eponim.

Legenda locului

Departe de lume, in inima Deltei, calatorul afla o asezare strajuita de ape, acolo unde Dunarea imbratiseaza Marea Neagra. In satul Sfantu Gheorghe traiesc o mie de oameni, care datoreaza aproape totul Dunarii: hrana, adaposturile, intelepciunea. Numele localitatii este preluat de la cel al bratului, care se numea asa probabil din antichitate. Exista si o legenda despre un balaur care obisnuia sa ucida oamenii din zona, pana cand un tanar i-a venit de hac, aluzie evidenta la Sfantul Mucenic Gheorghe. Unul din primele documente ce atesta prezenta locuitorilor la varsarea Dunarii in Marea Neagra este harta navigatoruluiPietro Vesconti din 1318. Pe harta acestuia , alaturi de Pangallia, Constanza si Solina apare si denumirea San Georgio. Se presupune ca aceste nume reprezentau traducerea in italiana de catre navigatorii genovezi a denumirilor indigene.

Ce pot vedea in Sfantu Gheorghe?

In vecinatatea satului se gaseste o plaja salbatica, cu nisipuri fine, ce se intinde de-a lungul tarmului pana la Sulina (38 de kilometri). Pentru amatorii de pescuit zona ofera posibilitatea unor partide de crap, somn, stiuca, anghila, caras si biban in Dunare, lacuri si canale sau pescuit marin la chefal, calcan, rechin de mare. Rezervatia Melea,  aflata la 30 de minute cu barca de Sfantu Gheorghe, este renumita pentru coloniile numeroase de pelicani creti sau comuni, lebede si cormorani. O plimbare de doua ore cu barca unui localnic te poate purta in lumea pescarilor de altadata si a unui peisaj de liniste si seninatate sufleteasca. In capatul de est al satului, langa unitatea militara, se ridica silueta impresionanta a farului ridicat in anul 1968, in locul unui mai vechi, facut din lemn. In 2011 localitatea a fost inzestrasta cu Miniportul Turistic Sfantu Gheorghe, cu o capacitate de 124 de nave mici si 20 de nave mari.

Specific local

Cazaciocul este un dans popular ucrainean vechi de secole. La fiecare nunta, botez sau aniversare, mostenirea slavona aprinde sufletele si calcaiele localnicilor, care incep sa danseze cazaciocul, pana la ultimul acord salbatic. Hrana traditionala a satenilor este pestele, preparat intr-o mare varietate de feluri de sotiile lor. Iata doar cateva preparate din zona: storceagul (ciorba de peste cu sturion), scordolea, placinta cu proboi (placinta cu icre negre), perischie de vezeica (vezeica fiind coloana/cartilajul sturionului). Tot la Sfantu Gheorghe se desfasoara anual Festivalul de Film Independent Anonimul.

Cazare puteti gasi in Sfantu Gheorghe la localnici, care si-au deschis case de vacanta, la pensiuni, in complexul turistic Delfinul si in campingul din apropiere. La Safntu gheorghe se ajunge cu trenul sau masina pana in Tulcea, iar apoi cu vaporul/salupa pe Dunare, ce pleaca din Portul Turistic Tulcea.

Descoperire placuta,

Echipa i-Tour

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *