la tara

Satul Preluca Noua, judetul Maramures, Transilvania

Legenda locului

Se spune ca satul maramuresan Copalnic Manastur a fost infiintat de un calugar in secolul XV, in lunca raului Cavnic si a paraului Bloaja. Atestat documentar in 1404, satul a fost strans legat de Cetatea Chioarului si se numea Aslo Kopalnok (Copalnicul de Jos), denumire provenita de la manastire sau de la ordinul calugaresc existent aici. De altfel, “tapolnik” inseamna in limba slavona Rau cald, iar Tapolypatak (raul Tapoly) este denumirea veche a raului Cavnic. Asezat intre Tara Lapusului si Tara Chioarului, zone cu puternice traditii folclorice, satul a constituit o punte de legatura, un spatiu aparte numit “Fisculas”. Numeroase situri arheologice din zona atesta ca locul a fost locuit inca din epoca bronzului.

Ce pot vedea in Copalnic?

In Copalnic Manastur nu se impletesc numai mostenirile traditionale ale celor doua tinuturi, ci si traditiile spirituale ale locuitorilor. Aici, credinta romaneasca a dainuit, dovada fiind bisericile din lemn si piatra din cele 12 sate ale comunei, printre care Biserica Adormirea Maicii Domnului din Carpis si Nastera Maicii Domnului din Laschia, ruinele bisericii Cuvioasa Parachiva si biserica de piatra Sf. Nicolae din Bernita sau bisericile de piatra din satele Preluca Veche si Copalnic. Sa nu uitam casele traditionale, devenite deja un simbol national, cum este casa de lemn din Preluca Noua. Peisajele dimprejur nu se lasa nici ele mai prejos, naturaletea si simplitatea acestor locuri atragand oameni iubitori de frumos de pe intreg teritoriul tarii.

Specific local

Tinand cont de amplasarea comunei intre doua spati etnografice distincte, in zona Preluncilor are loc o serbare campeneasca pe care nu trebuie sa o ratati, numita “Joc intre hotare“. “Sura” reprezinta in satul maramuresan spatiul in care oamenii petreceau de la o varsta si o etapa a vietii la alta, un fel de traseu initiatic, incarcat cu toate podoabele stilului de viata romanesc, care se mai pastreaza inca. Tabara de Arte de la Prelunca Noua este o invitatie de a redescoperi vechile taine ale sufletului nostru. Teatrul de la sura, literatura scrisa la firul ierbii, muzica de chitara, vioara si frunza, arta plastica si fotografica, toate culminand cu hora si jocul popular, sunt o poarta spre imbratisarea copacilor, spre mirarea in fata apusului, spre apa de izvor bauta in causul palmelor.

Satul Preluca Noua sau Copalnic Manastur se gaseste in Ghidul oficial Cele mai frumoase sate din Romania, iar aici puteti ajunge fie cu autoturismul pe DN 18 din Baia Mare, fie cu autobuzul din Baia Mare sau Targu Lapus. Distanta pana la Targu Lapus este de 20 de kilometri si pana la Baia Mare de 25 de kilometri.

Descoperire placuta,

Echipa i-Tour

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *