Cele mai frumoase sate din Romania

Satul Mesesenii de Jos, Salaj, Crisana

Legenda locului

Fiind inconjurata de munti, accesul inspre si dinspre Transilvania se facea prin locuri relativ putine. Dinspre Campia Panoniei, locul de acces era Poarta Mesesului. Mesesenii isi iau denumirea de la Muntii Meses, dar localitatea se numea inainte Catalu. De asemenea, pe teritoriul actualei comune trecea Limesul Impreiului Roman, linia de granita a Imperiului, intarita cu turnuri de paza, care marca granita provinciei Dacia Porolissensis.

Tinutul era, insa, locuit cu mult inainte de ocupatia romana. In locul numit “Din jos de sat” s-au descoperit o dalta din piatra slefuita si un topor perforat din piatra, dovezi ale existentei omului pe aceste meleaguri inca din epoca de piatra. In hotarul satului Mesesenii de Sus s-au descoperit urme de viata omeneasca din perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului. Ceramica gasita aici este considerata ca apartinand culturii Cotofeni.

Ce pot vedea in Mesesenii de Jos?

Pe teritoriul comunei au fost descoperite si studiate monumente si situri arheologice care dovedesc ca pe aceste meleaguri au existat asezari omenesti inca din epoca neolitica. Pot fi vizitate astazi Biserica din piatra din Mesesenii de Sus, care dateaza din 1785 si Scoala confesionala din Piatra tot din Mesesenii de Sus, construita in 1883. Exista aici si un Muzeu al Satului, in care se pastreaza multe si valoroase piese reprezentand obiecte populare traditionale.

Nu foarte departe de Meseseni puteti vizita Gradina Zmeilor, o formatiune pietroasa din gresie, ce s-a erodat de-a lungul timpului, devenind un impresionant grup statuar de dimensiuni gigantice.

Specific local

Calatanii sunt oameni veseli si mari iubitori de folclor. Cantecul si jocul popular romanesc autentic si-au gasit aici lacas de cinste. Fiecare gospodarie din sat are in casa un razboi de tesut, care, in timpul iernii, sta in bucatarie. Asta spune mult despre oamenii locului:  harnici, iubitori de frumos si pastratori de traditii. In Meseseni, la razboiul de tesut se mai fac si astazi fete de masa, stergaruri si camesi barbatesti.

In Meseseni gasiti cazare la pensiunile “Agape” si “Ana” si in gospodariile oamenilor. Accesul se poate realiza atat cu autoturismul, din Zalau, pe DJ 191C Zalau, Crasna, cat si cu autobuzul din Autogara Centro Trans Zalau.

Satul Mesesenii de Jos apare prezentat in ghidul Cele mai frumoase sate din Romania, asa incat noi credem ca merita sa-l vizitati, cand va aflati in zona.

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *