…a Mărginimii Sibiului, o titulatură bine meritată cu care săliştenii se mândresc. Şi cum să nu fie aşa când Săliştea a dat de-a lungul timpului numeroase personalităţi culturii româneşti?

Chiar dacă azi este oraş, în trecut Sălişte era un vrednic sat de munte. Locuitorii săi erau cunoscuţi drept oameni harnici şi curajoşi. Dovadă stă chiar povestea Ciucuroaiei, o femeie ce a trăit cu mult timp în urmă la Sălişte şi despre care se spune că avea o forţă deosebită; ridica căruţe şi ducea pe umeri boii la târg. Poveştile sunt nenumărate, dar sunt mult mai savuroase atunci când sunt povestite de bătrânii satului în bătătura gospodăriei.

Ca toţi mărginenii, locuitorii din Sălişte s-au ocupat cu păstoritul. Şi pentru că umbla vorba că „drumurile oilor sunt drumuri de negoţ”, în secolul XIX s-a dezvoltat şi comerţul. Meşteşugari de pretutindeni veneau la târgurile generale de la Sălişte, tradiţie păstrată până în zilele noastre. În 11-12 iunie se organizează un astfel de târg anual ce nu ar trebui ratat.

Meşteşuguri

Astăzi, tradiţia meşteşugurilor merge mai departe. Radu Ilieş a moştenit meseria de la bunicul său, pălărier cunoscut de la sfârşitul secolului XIX. Dacă veţi vizita atelierul acestuia din str. Bucureşti, nr. 21 cu siguranţă veţi îndrăgi varietatea de pălării lucrate cu măiestrie, dintre care nu lipseşte tradiţionalul „clop al ciobanului”.

Obiective turistice

Saliste, vedere din 1964

Oraşul de azi, satul de ieri…un amestec arhitectural de urban şi rural de un pitoresc aparte: piaţa centrală cu clădiri urbane, vile moderne viu colorate, străduţe înguste, pietruite şi căsuţe bătrâneşti. Pasionaţilor de cultură le propunem Muzeul Culturii Săliştene (Piaţa Eroilor, nr.8, tel: 0269/553512) şi Muzeul Parohial (Piaţa Eroilor, nr.5, tel: 0269/553304), iubitorilor de drumeţii şi relaxare în natură, o plimbare la schitul Foltea şi la Poiana Soarelui, la vest de Sălişte.

Va uram calatorie placuta, impreuna cu partenerii nostri strategici, Asociatia Judeteana de Turism Sibiu!

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *