Popas de suflet la Biserica de lemn din Corund, Satu Mare

Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de Lemn, lansată oficial în octombrie 2020, cuprinde obiective turistice ce valorifică patrimoniul cultural din 7 județe: 10 biserici din județul Bihor, 13 din județul Cluj, peste 100 de biserici de lemn și mănăstiri din județul Maramureș, 10 din județul Satu Mare, 16 din județul Suceava, 16 din județul Neamț şi 2 biserici de lemn din județul Mehedinți. O astfel de rută tematică poate deschide orizontul spiritualității românești, gravat simbolic în arhitectura sacră și încifrat prin complexitatea semnificațiilor artistice ale registrelor decorative, picturale și conceptuale. Fiind certificată ca o rută turistică națională, ea propune o călătorie în timp, activând memoria unor comunități tradiționale și traversând zone etnografice marcate de o dinamică permanentă a istoriei amplificată de contactul cu o mare diversitate etnică și culturală. Cele 10 biserici din județul Satu Mare se alătură, astfel, acelor monumente de arhitectură înscrise ca valori de patrimoniu reprezentative pentru istoria arhitecturii, artei, culturii și spiritualității românești: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Satu Mare; Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, Negrești-Oaș; Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Carei; Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Lelei – Hodod; Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului Bolda”, Beltiug; Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Corund – Bogdand; Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, Stâna-Socond; Mănăstirea „Scărișoara Nouă”, închinată Sfântului Ioan Botezătorul; Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Bixad; Biserica de lemn „Sf. Parascheva”, Muzeul Țării Oașului. 

Dintre cele 10 biserici sătmărene incluse în această rută cultural-turistică, poposim la Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Corund – Bogdand, pe granița dintre județul Satu Mare și Sălaj, în zona Codrului, un loc în care putem zăbovi fără timp în pridvorul inimii noastre. În lumea în care trăim, raportul pe care omul îl are cu biserica poate fi înțeles în funcție de nevoia de sacru în experiența spirituală individuală, dar și ca un dialog posibil între singularitatea ființei, comunitatea din care face parte și istoria, arta și cultura locală. Mai mult decât atât, o bisericuță de lemn ca monument istoric și obiectiv turistic, poate deveni interpelantă pentru un vizitator atunci când ne invită să „o citim” în limbajul sacru al unui cod lăuntric care poate să fie tradus atât prin alfabetul pictural al credinței, cât și prin ecuația arhaică a arhitecturii care încifrează urcușul sufletesc pe verticala lumii. Una dintre trăsăturile definitorii ale bisericilor de lemn este vechimea lor, sugerată chiar de materialul din care sunt construite, paradoxal o componentă perisabilă, dar care înfruntă timpul, priveghind rugăciunile ivite din rotocoalele destinelor înscrise deja în veșnicie. Într-o lume cotropită de răceala impersonală a cimentului și a betoanelor, bisericuța de lemn din Corund îndrăznește timid să-și arate vârsta – prima jumătate a sec. al XVIII-lea, invitând orice călător la o incursiune în constelația unui cer strămutat parcă în durata timpului omenesc. Existența umană este pecetluită în orizontul sacralității printr-un motiv cosmologic încrustat atât pe portal, pe mediana pereților exteriori, dar și încadrând ușile iconostasului și încununând registrul icoanelor împărătești: funia – tăria cerului sculptată ca un brâu în relief. Încercând să descifrăm trăsăturile care definesc în general o biserică de lemn, putem constata următoarele aspecte: edificiul este construit din bârne fățuite cu barda pentru îmbinarea cărora s-au combinat mai multe tehnici de dulgherie; planul construcției sale cuprinde cele trei încăperi obligatorii lăcașurilor de rit bizantin – un pridvor cu arcade extins pe laturile de sud și vest, biserica și un altar poligonal; biserica se compune din pronaos „biserica femeilor” și naos „biserica bărbaților”, care comunică printr-o ușă fără canat, amenajată în peretele despărțitor; pronaosul este surmontat de un turn zvelt, cu galerie și coif ascuțit, încadrat la bază de patru turnulețe mai mici; iconostasul din capătul răsăritean al navei este împodobit cu trei registre de icoane; ferestrele mici care filtrează o lumină de taină, o nișă care separă și unifică deopotrivă, lumea văzută de cea nevăzută.

Rosturile picturii murale pot fi dezlegate de privirea celui care surprinde nu doar aspectele estetice care împodobesc interiorul bisericii, ci și rolul formativ-educativ al mesajului vizual, transfigurat prin ochii credinței, în sacralitatea inefabilă a bisericii interioare. Detaliile registrelor decorative redau semnificațiile teologice ale iconografiei bizantine, numele pictorilor rămânând până azi necunoscut, dezvăluindu-se doar data terminării lucrărilor, dintr-o inscripție unde se menționează anul 1798. Altarul este decorat cu figura Mariei orante, porumbelul Duhului Sfânt, Soborul îngerilor, scena Nașterii Mântuitorului, Sf. Treime nou testamentară. Compozițiile pictate pe bolta naosului sunt ordonate în cinci registre, delimitate de benzi pictate cu motive geometrice și vegetale și care înfățișează, în mandorle, figurile Sfintei Treimi, ale Arhanghelului Mihail, figuri de proroci, sfinți mucenici și Ciclul Patimilor lui Isus introduse de Cina cea de taină. Figura Sfântului Apostol Pavel stă de strajă la trecerea dintre biserica bărbaților și cea a femeilor, pronaosul fiind decorat cu Judecata de apoi, Pilda celor cinci fete înțelepte care poartă veșminte laice caracteristice sfârșitului de secol al XVIII-lea și figuri de sfinte mucenițe.

De ce este specială biserica de lemn din Corund?

Povestea strămutării ei din cimitirul de pe deal, în vatra satului, ne atrage atenția în mod deosebit, rămânând în memoria colectivă a locuitorilor și în istoria locală transmisă pe cale orală: biserica a fost strămutată pe locul ei actual în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea, procesul mutării durând mai bine de un an, iar construcția fiind transportată cu ajutorul boilor și legată cu vrej de viță-de-vie. Conform tradiției locale, lăcașul s-a folosit și în perioada strămutării, slujba oficiindu-se acolo unde se făcea popas pentru odihnă.

Un alt aspect interesant este legat de iconostas care nu este o structură mobilă, ci un perete de bârne decorat cu icoane mobile și pictate și prezintă trei uși, în loc de două, cu ușa împărătească în centru, ușile diaconești nefiind sculptate, ci decorate cu sfinți ierarhi.

Cea mai complexă și sugestivă compoziție picturală de pe peretele apusean al pronaosului reprezintă simbolic tema pedepselor date pentru păcatele umane, fiind intitulată Judecata de Apoi, accentuând expresivitatea figurilor din Iad – dracii, demoni, diavolul negru, Lucifer și cele ale păcătoșilor: „muierile care strică pruncii”, copiii „care-și suduie părinții”, „biraiele care fac legile strâmbe”, „lacomul care taie pământul altuia”, morarul lacom, crâșmarul necinstit, alegoriile Morții, Ciumei și ale Lenei. Inscripțiile românești redactate cu caractere chirilice completează mesajul moralizator al ansamblului decorativ al „bisericii femeilor”.

Cum păstrăm și îngrijim tezaurul artistic, arhitectural și spiritual al acestui monument istoric cu valoare de patrimoniu, înscris în Circuitul Bisericilor Medievale din județele Szabolcs-Szatmar – Bereg și Satu Mare?

În colecția Muzeului Județean Satu Mare se află patru icoane pictate pe lemn care respectă canoanele Erminiei Bizantine, provenind de la Biserica de lemn din Corund, o parte dintre ele fiind în curs de restaurare: Fecioara cu Pruncul, Iisus Pantocrator, Sfântul Ierarh Nicolae, Sf. Arhangheli Mihail și Gavril și o icoană pe sticlă Răstignirea.

Fiecare dintre noi trebuie să ne implicăm în restaurarea, conservarea și întreținerea ei, împreună cu membrii comunității locale, conștientizând faptul că vârstele spirituale ale omului sunt încrestate în vârstele atât de fragile ale lemnului…

Să ne luăm timp pentru a o vizita, pentru a ne ruga, pentru a medita, pentru a contempla, pentru a tăcea…în biserica de lemn din Corund, un popas sufletesc în geografia sacră a ținutului sătmărean.

Articol scris de Mihaela Grigorean şi publicat prin bunăvoinţa Biroului de Turism Cultural Satu Mare, https://www.facebook.com/birouldeturismculturalsm şi http://www.muzeusm.ro/.

Sursă imagini: http://temple-tour.eu/