Poiana Brasov – istoric, clima, atractii si activitati in cea mai renumita statiune montana din Romania

Poiana Brasov este una dintre cele mai cunoscute statiuni montane din Romania, asezata la o altitudine de 1020 m, la poalele Masivului Postavarul. Totodata, este una dintre cele mai renumite statiuni de schi din tara, insa printre lucrurile mai putin stiute despre aceasta statiune este si faptul ca sportul alb este practicat aici de mai bine de 100 de ani. 

Discutam in continuare despre parcursul istoric al acestei statiuni montane, climatul care caracterizeaza Poiana Brasov, cat si despre hotelurile in care va puteti caza, principalele obiective si atractii turistice ale zonei si activitatile care pot fi facute in timpul unei vacante petrecute aici, pe timp de vara sau de iarna. 

Scurt istoric al statiunii Poiana Brasov

Atestata documentar in urma cu aproape 600 de ani, in 1427, Poiana Brasov era una dintre zonele montane ale Romaniei care deservea in mod special oieritului, insa in timp, zona a inceput sa fie recunoscuta pentru potentialul sau turistic, datorita asezarii geografice si a imprejurimilor minunate. 

Poiana Brasov isi va capata statutul de statiune montana in 1895, deservind drept loc turistic pentru locuitorii sau vizitatorii Brasovului, transformandu-se rapid intr-o statiune de agrement si de odihna. Potentialul sau in materie de practicare a sportului alb a fost descoperit in aceeasi perioada, cand mai multi schiori au urcat pentru prima data pe Masivul Postavarul.

In 1906, statiunea este declarata oficial statiune turistica de schi si tot in acelasi an are loc aici si primul concurs de schi din tara noastra. 

Cu toate acestea, transportul din oras si pana in Poiana Brasov era unul problematic, intrucat in statiune se ajungea fie pe jos, fie cu vehicule cu senile, drumul fiind unul de pamant. Erau programate la final de saptamana curse regulate cu o autocamioneta cu senila, care se deplasa cu viteza de 15 km/ora si care avea o capacitate de 12 persoane, insa aceasta modalitate de transport va lua sfarsit odata cu construirea drumului modern care leaga orasul Brasov de statiunea montana, inceput in anul 1962.

Din trei variante de traseu propuse (cu plecari din Livada Postei, cartierul istoric Schei si zona Pietei Centrale) ar fi fost aleasa cea care are ca punct de pornire Livada Postei. Aceasta varianta ar fi fost mai putin costisitoare si nu prevedea demolari masive, precum in cazul celorlalte doua variante. Rezultatul a fost un drum cu multe serpentine si o priveliste incantatoare asupra orasului Brasov, care poate fi admirat in prezent din mai multe puncte de belvedere. 

Dupa terminarea drumului, statiunea a cunoscut o puternica dezvoltare turistica, fiind construite aici mai multe hoteluri, pensiuni, terenuri de sport si un teleferic, un telescaun si instalatii de teleschi. 

In prezent, Poiana Brasov are 8 instalatii de trasport pe cablu si 10 partii de schi.

Tipul de climat intalnit in Poiana Brasov

Clima din Poiana Brasov este una montana, recomandata perioadelor de odihna si totodata curativa, cu efecte terapeutice in ceea ce priveste o serie de afectiuni. 

Temperatura medie anuala inregistrata in Poiana Brasov este de 5.8 grade, ceea ce o face sa se asemene cu statiuni precum Corina d’Ampezzo sau Chamonix din acest punct de vedere. Cele mai ridicate valori ale temperaturii in Poiana Brasov, inregistrate pe timp de vara, sunt de aproximativ 28 de grade, iar cele mai scazute valori sunt de -20 de grade. 

Exista sanse ca temperaturile sa scada sub 0 grade in Poiana Brasov chiar si spre finalul lunii octombrie, aceste valori sunt intalnite in unele cazuri si in luna aprilie, fapt ce ajuta la mentinerea stratului de zapada uneori si pana in mijlocul primaverii. 

Daca pe timp de iarna statiunea Poiana Brasov reprezinta o destinatie potrivita iubitorilor de schi, pe timp de vara este perfecta pentru drumetii, calarie, plimbari cu atv-ul si alte activitati sportive. 

Partii de schi in Poiana Brasov 

Poiana Brasov este cea mai moderna statiune de schi din Romania, iar domeniul schiabil masoara in jur de 25 de kilometri. Instalatiile pe cablu din aceasta statiune sunt telecabina Capra Neagra, telecabina Kanzel, telegondola Postavarul Express, carora li se alatura teleschiul Bradul, teleschiul Kanzel, teleschiul Ruia, teleschiul Subteleferic si teleschiul Stadion. 

Harta partii schi Poiana Brasov, Brasov

Harta partii schi Poiana Brasov, Brasov

Statiunea montana are partii pentru toate nivelurile de schiori: partii usoare (marcate cu albastru), partii medii (marcate cu rosu) si partii dificile (marcate cu negru). 

Partiile Drumul Rosu, Bradul si Stadion sunt potrivite incepatorilor, in timp ce partiile Sulinar, Kanzel si Subteleferic (in varianta marcata cu rosu) sunt partii intermediare. 

Partiile Lupului, Ruia, Kanzel si Subteleferic (pe traseul marcat cu negru) sunt partii dificile si dedicate schiorilor experimentati. 

Despre cazare, atractii si activitati in Poiana Brasov 

In statiune exista in prezent numeroase unitati de cazare, potrivite tuturor cerintelor: hoteluri si pensiuni de 2, 3 si 4 stele, localizate atat in vecinatatea partiilor cat si spre extremitatile statiunii. De asemenea, exista si apartamente de inchiriat in Poiana Brasov, pentru cei care nu doresc sa se cazeze intr-un hotel. Recomandarea noastra: Mons Apart Brasov – Silver Mountain.

Cu un calificativ excepțional pe booking.com și o notă de 9.8, Mons Apart Brasov – Silver Mountain este spațiul ideal de cazare pentru familiile cu copii sau grupurile de persoane care doresc să petreacă o vacanță de neuitat în Poiana Brașov.

Citeste si Cele mai inspirate activitati de vara din Poiana Brasov 

Pe timp de vara, principalele atractii si activitati turistice din aceasta statiune sunt drumetiile pe diferite trasee, calatoria cu telegondola pana in varful Masivului Postavarul, calaria si nu in ultimul rand relaxarea in centrele spa sau plimbarile prin orasul Brasov. Cetatea Rasnov se afla la doar 10 kilometri distanta de Poiana Brasov, in timp ce Castelul Bran este la o distanta de 22 kilometri de statiunea montana. 

Pe timp de iarna, principalele atractii din Poiana sunt centrate in jurul partiilor, unde sunt organizate si evenimente, iar incepatorii pot sa se inscrie la cursuri de schi si isi pot inchiria echipamente din centrele de inchiriere de la baza partiilor. Din Poiana Brasov nu lipseste nici patinoarul, pentru cei care doresc sa-si testeze abilitatile pe gheata. 

Restaurantele din Poiana Brasov sunt destul de numeroase, iar mancarea traditionala nu lipseste din meniuri. Pentru turistii care doresc sa incerce si restaurantele din centrul Brasovului, pana in Piata Sfatului vor avea de parcurs aproximativ 12,5 kilometri, iar aici vor gasi o varietate si mai mare de localuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *