Barajul si lacul de acumulare Poiana Uzului

Obiective turistice in zona Slanic Moldova

Daca data trecuta am vorbit despre statiunea Slanic Moldova, izvoarele si atractiile turistice din imediata sa apropiere, astazi vom trata obiectivele turistice pentru vizitarea carora aveti nevoie de o masina, motocicleta sau de o bicicleta. Asadar, sa pornim la drum prin Muntii Nemira!

Monumente istorice

Asezarea civila si castrul roman de la Breţcu au fost construite in secolul II d. Hr. Castrul s-a numit Angustia, fiind cel amintit de Ptolemeu in scrierile sale. Constructia avea o mare importanta strategica si economica la vremea sa. Din soseaua care traverseaza in lung de la vest spre est localitatea, cu ajutorul informatiilor de la localnici, se poate ajunge la monument in cca 5 minute. Atentie, castrul nu este marcat!

Castelul printesei Ştirbey din Dărmăneşti, construit în secolul XIX, este declarat monument de arhitectura. Castelul a fost construit de Gheorghe Stirbey si afla la 3 km de orasul Dărmăneşti, incadrat in peisajul unei paduri de gorun. In timpul regimului comunist a functionat ca sanatoriu, iar apoi ca tabara scolara. In prezent a fost retrocedat mostenitorilor si vandut. Se afla intr-o stare incipienta de degradare, dar este foarte frumos si merita vizitat. Sursa foto si mai multe imagini de la castel aici.

Tot in Dărmăneşti pot fi vizitate: muzeul etnografic avand o colectie de masti ornitologice locale, casele si portile din lemn sculptat dupa vechi traditii populare.

Palatul Ghika din Comăneşti adaposteste astazi Muzeul de etnografie si arta “Dimitrie Ghika – Comăneşti”. Palatul reprezinta fosta resedinta de vara a familiei Ghika – Comanesti, a fost ridicata în 1890 si poarta semnatura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe doua nivele apartinand eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfarsitul secolului XIX.

Bisericile ortodoxa si catolica din Bretcu, ambele construite in secolul al XVIII-lea.

Rezervatii naturale

Plaiurile si stancariile Nemirei. Rezervatie naturala complexa intr-un teren cu peisaj de paduri de molid, pajisti subalpine si stancarii, situata pe culmea principala a Muntilor Nemira (Nemira Mare, Şaua Nemirei, Nemira Mica, Şaua Şandrului, Şandru Mare), cu o suprafaţa de 3491 ha.

Arboretul de tisa de la Izvorul Alb. Rezervatie naturala botanica situata pe paraul Izvorul Alb aproape de confluenaa cu Paraul Sec, la 5 km de mers pe drumul forestier. Rezervatia adaposteste aproximativ 300 exemplare de tisa (Taxus baccata) de 6-7 m inaltime si varste seculare.                 Parcul Dendrologic Dofteana

Parcul dendrologic Dofteana (Hăghiac) este o rezervatie naturala situata langa satul Hăghiac (comuna Dofteana) pe valea Dofteana, pe un platou la altitudinea de 370 m. Rezervatia cuprinde numeroase specii de plante: arbori din specii autohtone si exotice. In zona central a parcului se gaseste colectia de specii exotice, in care predomina rasinoasele: pinul oriental (Pinus armandii) originar din Extremul Orient si foarte rar in Europa, varietati de molid si pin (Picea rubra, Picea omorika, Pinus nigra, Pinus banksiana), de brad (Abies nordmandiana), ienupar de Virginia (ieniperus virginiana) ş.a. Parcul dendrologic este o rezervatie stiintifica ce te intampina cu alei din pamant, luminisuri spectaculoase, arbori seculari, dar si zone intinse cu puieti pufosi de brazi.

Lacul Balătău (sau Bolătău ) este un lac de baraj natural situat in Muntii Nemira, la o altitudine de 532 m, la 4 km de Sălătruc, judetul Bacau. Chiar daca lacul Balatau a fost declarat monument al naturii, in urma cu circa 10 acesta a fost colmatat, acum existand doar locul unde acesta a fost. Lacul a aparut in anul 1883 datorita alunecarilor de teren de pe versantul drept al paraului Izvorul Negru, in punctul “Rupturile de la Focul lui Ivan”.

Alte obiective turistice din zona sunt:

Barajul si lacul de acumulare Poiana Uzului

Barajul si lacul de acumulare Poiana Uzului – sunt situate in apropiere de Sălătruc, iar lacul are ca scop principal alimentarea cu apa si producerea de energie electrica. Barajul in spatele caruia s-a format lacul este un baraj cu contraforti, unul dintre putinele baraje de acest fel din Romania.     Monumentul Eroilor, Dealul Magura

Monumentul – Muzeu Măgura a fost construit intre 1925-1928 in memoria celor peste 14.000 de soldati cazuti in Primul Razboi Mondial. Pe frontspiciul cladirii unde se afla o usa si un mic balcon din piatra este scris: “Spuneţi generaţiilor viitoare ca noi ne-am facut datoria”. Drumul ce duce spre monument este presarat de banci din lespezi de piatra ce evoca eroismul armatei române, fiind incrustate, ca adevarate simboluri, numele localitatilor Rovine, Podu Înalt, Călugăreni, Plevna si Oituz. Drumul este ingust si provocator, datorita numeroselor serpentine ce duc spre monument. Mai sus de monument se afla Manastirea de maici Magura Ocnei, un loc de o liniste incantatoare, unde turistii au ocazia sa se plimbe pe aleile din incinta manastirii, dar si in imprejurimi. Manastirea se afla la 15 kilometri de Slanic Moldova si oferta chiar si spatii de cazare.

Mergand spre Targu Ocna ajungeti si la Salina Targu Ocna, unde accesul se face cu autobuze speciale, iar amenajarile interioare sunt spectaculoase: cascade, un lac, o bisericuta sapata in sare si multiple spatii de relaxare si de joaca.

Acestea fiind spuse, va uram calatorie placuta!

Echipa i-Tour

Share

2 Comments

  1. and-dezmem Reply

    Foarte interesant articolul, am fost si eu la Monumentul Eroilor din Magura si a fost foarte frumos,atat constructia cat si zona , sper sa am timp sa vizitez si restul locurilor prezentate de tine pentru ca par minunate.

  2. i-Tour Blog Post author Reply

    Orice zona din tara poate fi minunata, depinde cum o privesti si… ce vrei sa vezi… Si ca in orice alta zona din tara, trebuie sa ai rabdare si sa te informezi, inclusiv de la localnici, pentru a gasi obiectivele turistice pe care le cauti.

    Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *