Decembrie, ultima lună a anului, denumită popular Undrea, este extrem de bogată în datini şi obiceiuri de iarnă, care au fost pătrate încă din vechime. De Crăciun şi Anul Nou, în întreaga ţară parcurgem un întreg ritual de asemenea tradiţii, între care se detaşează colindele, cântecele de stea, diversele urături şi strigături de Pluguşor, care variază de la o regiune la alta, şi chiar în interiorul fiecărei regiuni istorice. În ţara noastră s-au păstrat multe manifestări legate de Sărbătorile hibernale, care acum sunt exprimate prin intermediul festivalurilor organizate sau a acţiunilor localnicilor.
Atât Naşterea Domnului, cât şi Anul Nou sunt vestite prin colinde deosebite, de o mare varietate, unele de sorginte creştină, referitoare strict la Naşterea Pruncului, altele laice, vizând anumite categorii socio-profesionale (preoţi, păstori, pescari, vânători, soldaţi, flăcăi şi fete de măritat etc.), majoritatea acestora fiind oarecum comice, legate de preocupările şi îndeletnicirile oamenilor. Toate aceste colinde constituie o chintesenţă a spiritualităţii creştine a neamului, expresii foarte sugestive ale ethosului arhaic românesc.
Cele mai multe obiceiuri de iarnă din perioada Anului Nou se referă la „Pluguşor”, principalul „ingredient” al Sărbătorilor, denumit şi Buhaiul, Plugul, Urătură etc., în funcţie de zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi belşug al semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, acompaniindu-şi toate aceste mesaje de bice, clopoţei, buhaiuri, mânaţi de liderul alaiului, denumit vătaf. În satele cu tradiţie, urătorii sunt costumaţi după specificul local (iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane, cojoace ornamentate), însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai.
„Capra” este o manifestare arhaică legată de fecunditate şi fertilitate şi este reprezentată de o mască al cărei cap se confecţionează din lemn, cu maxilarul de jos mobil pentru a clămpăni. Este înfăşată în piei, blănuri, cârpe sau panglici multicolore. Spectacolul oferit de capră se referă la moartea şi reînvierea ei, în timp ce însoţitorii dansează şi mimează elementele relatate în scenariu.
„Ursul” este iarăşi un spectacol popular mascat foarte răspândit în satele româneşti, care a fost preluat de urători şi la oraş, aceştia putând fi văzuţi în preajma Anului Nou pe străzile oraşeor interacţionând cu locuitorii. Semnificaţia „Ursului” simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este confecţionată din blana şi capul animalului care este investit cu virtuţi magice, terapeutice, relevate sub comanda unui conducător denumit „ursar”, care îndeamnă animalul să dănţuiască în ritmul tobelor.
După Anul Nou, cele mai practicate obiceiuri de iarnă sunt Sorcova şi Lăsarea crucii la apă de Bobotează. Sorcova sau Semănatul este un obicei străvechi practicat în prima zi a Noului An, de Sf. Vasile, când copiii merg la vecini şi rude cu ramuri din flori artificiale, împodobite cu panglici colorate, sau, în lipsa unei asemenea vergele, înarmaţi cu grâu, orez, arpacaş, fasole sau alte boabe pe care le aruncă la uşa gospodarului. De Bobotează, după oficierea slujbei religioase din biserică, se merge în procesiune la „sfinţitul apei”, când preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar un flăcău se repede să o scoată. Acest obicei al lăsării crucii la apă încheie, practic, şirul Sărbătorilor de iarnă.
Acestea sunt doar câteva dintre tradiţiile şi obiceiurile de iarnă, cu care vă veţi întâlni oriunde În ţară, fiecare adaptate diferitelor regiuni şi reprezentând un univers aparte, mitic-folcloric. Activităţile de Crăciun şi Anil Nou sunt aşteptate cu sufletul la gură de tineri şi vârstnici, pentru a înfrumuseţa ambianţa hibernală şi pentru a-i aduce culoare şi cântec.
Va dorim să vă bucuraţi de toate acestea, oriunde aţi fi,
Echipa i-Tour
Sursa info aici.
Lasă un răspuns