Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa

Pe 17 septembrie a avut loc redeschiderea Muzeului Antipa, din Bucuresti, ocazie cu care institutia a fost asaltata de peste 5000 de vizitatori. Lucrarile de reamenajare si reorganizare a exponatelor au creat un nou univers, gata sa fie descoperit de cei mici, dar si de cei mari, care poate mai vizitasera muzeul si inainte de inchiderea din 2009.

Muzeul adaposteste peste 2000 de exponate, printre care noutati si unicate, diorame de pana la 17 metri lungime, display-uri interactive, ateliere pentru diferite activitati didactice si creative, un magazin si o cafenea, toate acestea aducand-ul la nivelul unui muzeu european.

Iata cu ce va puteti delecta odata ce ati ajuns in lumea expozitiilor:

La intrare, deasupra elefantului fosil, unic in lume, este o proiectie spectaculoasa a unui cer zbuciumat de furtuna si strabatut de fulgere, iar in spatele exponatului se afla cinci dintre dioramele originale, create de insusi Grigore Antipa acum un secol si reconditionate.

Pestera din muzeu a fost extinsa si imbogatita cu exponate care sa te duca cu gandul la noile descoperiri speologice – cranii de homo sapiens si picturi rupestre.

Subsolul muzeului adaposteste diorame cu fauna trecuta sau actuala din Romania, de la dropii pana la pelicani creti si de la zimbri la cerbi. Apoi, la parter, sunt expuse vietuitoarele lumii: ursii polari si focile de pe gheturile Polului Nord pana la pumele din jungla sud americana, lemurienii din Madagascar sau ornitorincii din Australia.

Pinguini la Antipa

La etaj veti gasi roci si minerale, o sala intreaga dedicata insectelor, dar si un spatiu vast in care va veti intalni cu uriasii marilor si veti putea observa schelete de balena cu cocoasa, morsa si narval. Tot aici, veti face cunostinta cu spectaculoasa zona dedicata astronomiei, dar si cu reproducerea fidela a unui sit arheologic: o podea de sticla ce lasa la vedere fosile care par proaspat descoperite.

Touch screen la Antipa

O multitudine de exponate sunt prezentate sub forma de diorame, sau reprezentari cat mai fidele ale peisajului din anunite areale de pe Pamant: stepa, savana, etc., fiecare diorama fiind dotata cu un ecran tactil, interactiv, unde vizitatorii pot accesa informatii suplimenare despre flora si fauna expusa.

Mai multe va lasam pe voi sa descoperiti, in cadrul Muzeului National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, aflat pe Sos. Kiseleff, Nr. 1, pe care il puteti gasi foarte usor, orientandu-va dupa harta turistica a orasului Bucuresti, realizata de echipa i-Tour:

Harta Bucuresti Muzeu Antipa

Pretul biletelor la Muzeul Antipa este de 20 de lei pentru adulti, 5 lei pentru elevi, studenti si posesori de card Euro26 si 10 lei pentru pensionari. Beneficiaza acces gratuit in muzeu copiii prescolari, elevii si studentii cetateni romani din afara granitelor tarii, bursieri ai statului roman, angajatii Ministerului Culturii, angajatii retelei muzeale din Romania si ai Institutului National de Cercetare in Domeniul Conservarii si Restaurarii, posesorii cardurilor ICOM, studenti ai Facultatilor de Biologie, Agronomie, Silvicultura si Arte Plastice.

Descoperire placuta,

Echipa i-Tour

Sursa info aici si aici si foto aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *