Muzeul de Etnografie Universala Franz Binder, Sibiu

Inaugurat la 18 mai 1993, ca departament al Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” este primul muzeu din România a cărui activitate constă, aproape exclusiv, în a face cunoscute publicului diferite aspecte de cultură, civilizaţie şi artă ale popoarelor extraeuropene. El este situat într-o clădire monument istoric, construită în stil neogotic, între anii 1865-1867, în Piaţa Mică a Sibiului, ce a servit iniţial a servit drept centru al breslelor.

După cel de-al doilea război mondial edificiul primeşte patronimul de Casa Hermes, şi îndeplineşte funcţiuni diverse până în 1989, când este restaurat şi devine sediul expoziţiilor Muzeului „Franz Binder”.

 

Câteva plăci heraldice descoperite la restaurarea clădirii atestă locuirea aici a lui Valentin Franck  von Franckenstein (1643-1697), comite al saşilor din  Transilvania şi judecător regal din 1686 până la sfârşitul vieţii, primul traducător din opera lui Ovidiu în limbile română şi maghiară.

Colecţiile muzeului sunt rezultatul cercetărilor şi donaţiilor realizate de călători în ţările extraeuropene, de consuli, diplomaţi şi comercianţi, precum şi către membrii Asociaţiei Ardelene pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu.

Acestea întrunesc exponate mari precum mumii egiptene, armuri japoneze de samurai, dar şi exponate de dimensiuni medii şi mici aparţinând diferitelor culturi ale lumii: jucării tradiţionale japoneze, chimonouri, ceramică, artizanat ecuadorian şi indonezian, artizanat guaraní, păpuşi etnografice indiene, textile din rafie, “catifea de Kasai”, statuete rituale, măşti, instrumente muzicale, figurine din lemn şi malahit sub-sahariene. Astfel, Muzeul de Etnografie Franz Binder aduce locuitorilor şi turiştilor din Sibiu cultura civilizaţiilor îndepărtate din ţări ca: Japonia, China, Siam (azi Thailanda), insula Java (Indonezia), Ceylon (azi Sri Lanka), India, Etiopia, Egipt şi Cornul Africii, Insulele Capului Verde, Brazilia, Australia şi multe altele.

Muzeul găzduieşte şi expoziţii temporare, precum expoziţia „Animale din continente în artefacte, imagini şi povestiri”, ce are loc în perioada 15 noiembrie 2011 – 15 ianuarie 2012.

Expozitie Animale din continente în artefacte, imagini şi povestiri

Pentru o vizită virtuală a muzeului accesaţi pagina oficială dedicată vizitelor virtuale, iar mai multe informaţii despre Muzeul Franz Binder găsiţi aici.

Muzeul de află marcat şi pe harta turistică i-Tour a oraşului Sibiu, la Numărul 4, aşadar, luati-o cu voi în următoarea călătorie la Sibiu şi descoperiţi obiectivele turistice ale burgului medieval!

Harta turistica Sibiu

Descoperire plăcută,

Echipa i-Tour

Sursa info şi foto aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *