Așezat pe șapte coline printre care curg apa Bahluiului şi sute de ani de cultură încă vie, orașul Iași, fosta capitală a Moldovei, dar și a României, pe timpul Primului Război Mondial, deține o bogăție de obiective turistice, în special culturale, dar şi naturale de o frumuseţe aparte.
De aproximativ trei ani, municipiul Iaşi beneficiază de implementarea proiectului Interface-IS, iniţiat de asociaţia Iaşi.Travel, alături de parteneri locali şi finanţat de Granturile SEE, ce a reuşit să contureze o identitate turistică a oraşului. Proiectul propune şapte trasee turistice tematice: Traseul Unirii, Traseul Artelor, Traseul Comunismului, Traseul Pelerinului, Traseul Evreiesc, Traseul Romantic și Traseul Activ. În oraş veţi găsi panouri informative, care vă invită la plimbare şi la descoperirea Iaşilor, aşa cum rareori este posibil fără un ghid local.
De-a lungul timpului, dezvoltarea orașului se leagă, în mare măsură, de evenimente istorice importante în evoluția Moldovei: în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu (1554 – 1568), capitala Moldovei se mută de la Suceava la Iași. Gheorghe Asachi înființează prima scoală de ingineri în 1814, este înființat Conservatorul Filarmonic și Dramatic în 1836, Societatea de medici și naturaliști și prima universitate din țară, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1860). În Iași și-au desfășurat activitatea oameni de ştiinţă şi scriitori celebri precum: Petru Poni, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, A.D. Xenopol și alții. Perioada 1916-1918, în care Iaşiul a fost capitala de război a României a lăsat urme adânci în identitatea oraşului, multe clădiri amintind acum de găzduirea delegaţiilor oficiale, dar şi de schimbările ce au avut loc atunci.
Şapte obiective turistice emblematice
Palatul Culturii. Restaurat impecabil, fostul Palat de Justiție și Administrație din Iași, construit între anii 1906-1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey, în stil gotic flamboyant a fost ridicat peste vechea Curte Domnească, pusă acum în valoare. Palatul a fost martorul celor mai însemnate evenimente din viață Iasilor. Astăzi Palatul Culturii din Iași este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova” ce cuprinde Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, şi Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.
Palatul Universitar de la Copou, proiectat de arhitectul elvețian Louis Blanc, găzduieşte prima universitate din România, fiind inaugurat fastuos în anul 1897, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. Aici vă puteţi pierde şi regăsi în Sala Pașilor Pierduți, printre cele 19 picturi murale pictate a secco şi dominate de albastru, semnate de renumitul pictor Sabin Bălașa. Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a fost nominalizată drept una dintre cele mai maiestoase 30 de biblioteci din lume, în anul 2015, iar aula universităţii este una dintre cele mai frumoase din ţară.
Teatrul Național “Vasile Alecsandri” şi Opera Naţională Română. Primul teatru național din țară a fost proiectat de către celebrii arhitecți vienezi Feller și Helmer și construit între anii 1894 – 1896, în stil neobaroc. Sala Mare de spectacole are 740 de locuri, impresionând prin rafinamentul şi somptuozitatea ornamentelor de inspiraţie barocă şi rococo. Teatrul Național din Iași, a fost nominalizat al doilea cel mai frumos teatru din lume, în topul BBC, în anul 2015.
Biserica “Trei Ierarhi”. Monument istoric singular, construit între anii 1637-1639, de ctitorul său, credinciosul domn al Moldovei, Vasile Lupu. Construcția combină structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă şi adăpostește mormintele ctitorilor, a voievodului Moldovei, Dimitrie Camtemir și a primului domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza.
Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi. Complexul muzeal include case memoriale şi muzee dedicate celor nu mai puţin de 13 scriitori de valoare naţională, dar şi Muzeul Copilăriei în Comunism sau Muzeul Pogromului de la Iaşi. Bojdeuca lui Creangă este prima casă memorială din țară și a fost inaugurata că muzeu la 15 aprilie 1918. Aici, scriitorul și-a petrecut ultimii ani de viață, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Mihai Eminescu și a scris mare parte din operă. În prezent (anul 2022), bojdeuca este închisă pentru renovare, la fel ca şi Muzeul ”Vasile Pogor”, ce adăposteşte, alături de lucrări literare de valoare, piese de mobilier originale: bastonul din lemn de abanos cu mâner de argint, al lui Costache Conachi, pianul Steinway & Sons (model 1859), al lui Duiliu Zamfirescu sau patefonul lui G. Ibrăileanu His Masters Voice.
Gradina Botanică “Anastasie Fătu” se găsește pe Dealul Copou și se întinde pe o suprafață de peste 100 de hectare. A fost prima gradină botanică din România, înființată de Anastasie Fătu în 1856, cu un istoric zbuciumat și mutări repetate ale locației și speciilor de plante. Grădina este extrem de frumoasă, cu multiple specii de plante, alei largi, dar și întortocheate și romantice. O plimbare aici se va transforma într-o descoperire inedită, căreia trebuie să-i rezervați câteva ore bune.
Parcul Copou este cel mai vechi parc din Iași, lucrările de amenajare începând în anul 1833. Parcul Copou adăpostește Obeliscul cu Lei, un monument ridicat în primii ani de existență a parcului, busturile lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, a Veronicai Micle și ale altor scriitori celebri, Teiul lui Eminescu și Muzeul “Mihai Eminescu”. Teiul lui Eminescu, arbore bătrân de peste 100 de ani, înflorește în fiecare primăvara și stă mărturie iubirii dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle.
Descoperire plăcută,
Echipa i-Tour
Acest articol a fost redactat în colaborare cu partenerii noştri Alphega Farmacie.
Lasă un răspuns