Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

In perioada 27 mai – 5 iunie va avea loc cea de-a XVIII-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Festivalul reprezinta cel mai important eveniment anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din lume.

Programul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu continuă tradiţia unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogată şi variată şi aduce publicului producţii reprezentative ale marilor companii din străinătate şi din România, spectacole de stradă în oraşul vechi şi în cetăţile şi bisericile fortificate medievale din împrejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte,  instalaţii şi ateliere, care au loc atât în spaţii convenţionale, cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii. În fiecare an, în cadrul Festivalului se publică un număr considerabil de volume, printre acestea o antologie de texte pe tema festivalului şi o antologie de texte contemporane ce sunt prezentate în secţiunea spectacole lectură. Ambele volume conţin texte bilingve.

Iată ce tipuri de spectacole şi evenimente vor avea loc pe parcursul celor 10 zile, la Sibiu: Spectacole eveniment / Spectacole de stradă/ Patrimoniu/ Bursa de spectacole/ Întâlniri ale reţelelor culturale/ Spectacole în cetăţi şi situri istorice/ Teatru-Dans/ Spectacole de flamenco/ Muzica lumii/ Spectacole-lectură şi teatru radiofonic/ Întâlnirea şcolilor şi academiilor de teatru/ Ateliere specializate/ Underground/ Platformă de arte vizuale.

Acesul la spectacole se va face pe bază de bilete. Biletele la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-au pus în vanzare pe site-ul oficial al festivalului, SibFest. Zilele trecute a fost definitivat şi programul festivalului, pe care îl puteţi downloada de aici.

Noi vă uram distracţie placută, în cazul în care veti merge la Sibiu, cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru. Iar celor mai aveturoşi, vă recomandam harta oraşului Sibiu, pe care vă invitam să o descărcaţi:

Sibiu Harta

Sibiu Harta

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *