Evadare de toamnă la Băile Herculane și Parcul Național Domogled

 A venit toamna, școlile și-au redeschis porțile, iar părinții s-au reîntors la muncă. Și ca întotdeauna, la finalul vacanței, sfârșim prin a concluziona că e tare mică vacanța mare! Însă, nu-i așa, avem un plan de rezervă! Avem weekendurile la dispoziție și destinații care ne așteaptă tot timpul anului pentru a le descoperi.

Două dintre acestea sunt Băile Herculane și Parcul Național Domogled – Valea Cernei, zone cu obiective turistice incluse în patrimoniul UNESCO.

Și asta nu e totul! Tot aici ai cazare all inclusive și cele mai bune condiții pentru o vacanță de neuitat.

Odată ajunși la Băile Herculane, veți găsi cazarea potrivită în cadrul Bacolux Afrodita Resort & Spa și Diana Resort, două resorturi ce pun la dispoziție tuturor oaspeților ce le calcă pragul, oferte pentru vacanța de toamnă (sau în funcție de sezon), cu pachete de servicii all inclusive și cazare la un spa hotel premiat internațional. De altfel, toț cei care au mai fost oaspeții celor două resorturi amintite, cunosc deja faimoasele obiective turistice naturale sau arhitecturale din stațiune. Pentru ceilalți însă, lansăm invitația de a descoperi câteva obiective turistice mai puțin cunoscute de majoritatea celor care vin la Băile Herculane pentru a-și petrece vacanța în familie sau împreună cu prietenii!

Obiective turistice pentru iubitorii de adrenalină și aventură

Vacanța înseamnă relaxare, dar și mișcare. Iar pentru cei care își doresc să îmbine cele două condiții există în zona Băile Herculane și trasee recomandate pentru a ajunge la obiective turistice din preajma stațiunii. Astfel, pasionații de adrenalină cazați la Bacolux Afrodita Resort & SPA și Diana Resort pot opta pentru excursii cu ATV prin mai multe astfel de zone.

Totodată, nu sunt uitați nici turiștii care preferă să facă excursii cu mașina personală în zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Aceștia vor descoperi mai multe destinații excepționale: morile de Topleț (la Sud), Podul lui Dumnezeu (la Nord), mânăstiri, păduri virgine și sate izolate. Toate acestea reprezintă obiective turistice unice în România ce sunt încărcate cu legende și istorie. Astfel că, la finalul vacanței, vă veți întoarce cu o serie de informații despre zona vizitată.

Podul lui Dumnezeu, aflat la 68 de km distanță de Băile Herculane, este singurul pod natural al României și al doilea de acest gen ca mărime din Europa. Alcătuit din calcare stratificate, acest pod este funcțional ca pasaj rutier, fiind un obiectiv turistic natural. De altfel, despre formarea acestui pod circulă mai multe legende, iar una dintre acestea spune că Dumnezeu a lovit peștera în care se ascundea Dracul, iar pereții acesteia s-au prăbușit, alcătuind podul. O altă legendă spune că Dumnezeu a construit podul pentru a-l călăuzi pe Sfântul Nicodim spre Tismana, unde acesta, considerat a fi ocrotitorul Olteniei, a ctitorit o mânăstire. Mânăstirea Tismana, „inima Olteniei”, este cel mai vechi (1377 d.Hr.) așezământ monahal din Țara Românească. Aceasta se află pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii Sfântului Nicodim.

La Sud de stațiunea balneară (11km), veți descoperi Morile de Apă din Topleț. Aceste obiective turistice impresionante prin arhitectura lor sunt incluse în lista monumentelor naționale. O astfel de moară, chiar de aici, a fost inclusă în patrimoniul Muzeului ASTRA din Sibiu. Dacă veți ajunge în zonă, veți putea admira morile în cadrul lor originar, în satul bătrânesc Topleț și, cu siguranță, vă veți îndrăgosti de peisajul de aici.

O vacanță de toamnă perfectă

Bacolux Afrodita Resort & SPA și Diana Resort sunt două hoteluri din Herculane unde întotdeauna revii cu plăcere, dar mai ales după excursii și drumeții prin natura sălbatică și după ce ai cutreierat așezările vechi (grote, sate, mânăstiri). În plus, oaspeții de toate vârstele vor găsi aici confortul de care au nevoie într-o vacanță perfectă.

Pentru o vacanță ideală, optează pentru oferta de cazare în Herculane cu terapii wellness Celestium. Terapiile zilnice te vor detensiona și îți vor îngriji pielea, iar dacă ai nevoie și de tratamente balneare, oferta SpaMed îți asigură o terapie wellness și două tratamente balneare în fiecare zi, plus răsfățul serviciilor de masă all inclusive.

Rezervă-ți chiar acum o vacanță de toamnă, cu relaxare, răsfăț și locuri pitorești în Parcul Național Domogled-Valea Cernei! Te așteptăm la Băile Herculane!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *