Din neguri de vreme… inceputuri, episodul 3

Pe cand altii se petreceau in fata focului cautand aromirea si dulceata sfintei familii, parintele se cerea de iertate si dupa pravila de inchinaciune se aseza la masa lui de lucru cerind si talmacind slovele slavonesti, potrivind apoi cuvintele ca sa curga lin fara de poticniri si intortocheri inutile si abia apoi cu penita de dinainte randuita cu cernelurile potrivire insaila sfintele cuvinte in rostire stramoseasca. De fiecare data isi lua panzele, acele si atele colorate si sa lasa in jilt privind cu drag la coltul miracolelor, pentru ca in acel colt, Dumnezeu isi lasa voia ca taina sa dospeasca si sa se implineasca. Din acel colt se legau slovele de cuvinte si cuvintele se legau in rostire si rostirea se aduna randuri-randuri pe pagina si paginile se adunau intre copertele de piele si cand totul era gata toata stradania lua drumul tiparnitei. Tot chinul si toata zbaterea sufletului se ridicau atunci de pe lumina ochilor si fata parintelui se umplea de lumina destainuirilor marturisite. Acele rare momente cand parintele se lasa pe speteaza jiltului indraznind sa flecareasca despre una ori despre alta dar cu vorbe putine si randuite, acele clipe ea le pastra ca pe dulci comori in adancul sufletului. Cand impletea lana ca sa tocmeasca pieptarase ori obiele pentru cate vreun suflet mai necajit lasa degetele sa umble in voia lor iar ea se lasa in voia luminii ce stralucea incununand pletele parintelui, asa aplecat cum statea la buchiseala lui. Ori de cate ori cand pregatea desagele cu toate cele de trebuinta pentru fecior ce le tremeteau cu carutele avea grija sa strecoare si cate o fila pe care parintele in dreapta cercetare o ghemotocea si o arunca sa o prapadesca de gresea cate vreun cuvintel. In felul acesta ea ii trimetea vesti feciorului ca totul este bine si ca tatane-sau isi vede netulburat de toate cele cate le area de implinit. Rareori Taica parintele isi gasea ragaz ca sa scrie slove aducatoare de vesti sau slove de invataminte pentru fecior dar in adancul sufletului stia ca va gasi intelegere si iertaciune de la fiul plecat in cele straine lumi.

Parintele se randuia pentru fiecare trebusoara si nu era zi lasata de la Dumnezeu, sa nu cerceteze, sa nu intrebe, sa nu tocmeasca, sa nu slujeasca, sa nu boteze, sa nu cunune, sa nu spovedeasca, sau cateodata chiar sa implineasca slujbe mari ca cetirea moliftelor la usile imparatesti pentru alungarea nechematului si nefartatului ce muncea sau stapanea sufletele mai slabe. Dar cu toate aceste nu se plangea si nu cata sa se dea laoparte, si in fiecare seara asternea cate o pagina sau macar o jumatate de pagina daca timpul se inaintea prea mult catre zori cu alte trebi. Nu trecea zi fara de a avea ceva scris pentru ca stia ca rostul fiecaruia este sa lase urme de trecere iar Domnul a voit ca el sa aiva puterea sa lase urme scrijelite cu penita atunci asta sa-i fie ravna. De multe ori se intreba cu ce noi taine deslusite sa indulceasca zilele rugatorilor si credinciosilor dar stia ca Dumnezeu le-o randui El pe toate dupa cum ii este vrerea si nu cata a se chinui cu astfel de intrebari.

Asa au luat nastere din daruri inalte deslusirea in vechiul grai al norodului a Efremitului ca o carte folositoare sufletului si cugetului, apoi se deslusira Cuvanjtarile marelui imparat bizantinesc Ioan Cantacuzino, o alta carte draga sufletului sau Leastvita in care cuprinsese atat invatatura sfanta cat si povete si ticluiri pilduitoare si ajutatoare. Dar toate acestea se petreceau fara ca izvorul sufletului sau sa osteneasca sau sa sece pentru ca mereu gasea ceva de indreptat, vreo cugetare de rastalmacit ori de luminat cautatuta adumbrita de nelinisti a vreunui naparstoc. Daca ar fi fost si numai pe atat si tot ar fi fost cu destul, dar sufletul sau nu avea liniste. Mereu cu alergatura de la moara de gartie la tiparnita, de la negustorul de cerneluri la cutare negustor ale carui catastife zaceau in neagra neordine. Fiecare clipa era cercetata si descantata ca sa nu se treaca fara de izbanda si nu era luna chivernisita de la Domnul ca sa nu gateasca o noua carte pe care s-o-nvaleasca in piei molcute ca sa nu rameasca trupul nou nascut in chinuri si spaime si sa-I deie drumul in lume. Pentru ca orisiunde se slujea in grai stramosesc era bine de a avea si tainele ceriului deslusite. Si nu mare ii era bucuria cand afla ca munca sa ajungea ba tocmai sus la cetatea de scaun a domnului Moldovei ba se lasa ca o sfanta danie prin codri adanci acolo unde se ctitorea si se sfintea o noua lucrare de adanca si pioasa multumire.

La fel cum multe din cartile sale luau drumul; de miazazi catre cetatea de scaun a domnului Tarii Romanesti catre indepartatele comitate ale romanilor de pe la Cazane acolo unde Dunartea sfornaie si se strange-n fraie ca un cal naravas din cei de poveste…multe din cartile sale odrasleau slujiri inganate in graiul stramosesc tocmai pe la miazanoaptea la rumanii de la marginile imparatiei lesesti sau chiar pe la rasarit pana aproape de locurile unde vremurile nasteau hoarde iuti de tatari. Peste tot locul si peste toata cuprinderea aceleasi slove, aceleasi suflete, aceleasi ganduri si aceleasi multamitoare de Dumnezeu trairi caci peste toate coprinderile, tarile, comitatele si cnezatele se-ntindea acelasi indelung statator si stapanitor grai stramosesc. Si nu de putine ori vorbele purtate din om in om sau deslusite de calatori indepartati ii povesteau in cuvinte simple despre bucuria oamenilor ce-si puteau descifra tainele cerului si invataturile de credinta in limba mosilor si a stramosilor.

Viata la poalele muntelui nu era nici aspra nici usoara. Mandra cetate a Brasovului reusise sa adune din toate cate putin si cate putin din toate astfel ca aici in Scheii printre oamenii atat de dragi lui clipele se strangeau suvoi, orele se-adunau in albia mare a anului si zilele se petreceau intre o iarna si alta, intre o vara si alta. Slovele Parintelui Mihail prindeau parca aripe ori de cate ori se lasa in voia duhului sfant si ratacea cate o carare de padure rostind odata cu rasuflarea si ruga neantrerupta a inimii, ruga de multamire si de iertaciune catre Domnul. Aici sub crestele Tampei, alaturi de mandra zidire in piatra inchinata Sfantului Nicolae, aici I se nascusera pe rand atat copii cat si visele ce au prins viata. Din cati copii I-a dat Dumnezeu numai pe unul I-a lasat ca sa aiva toiag nelinistilor si neputintelor dar din cate vise a avut toate s-au infiripat tragandu-si vlaga din vlaga sa si raspandind prin lume stiinta si puterea invataturilor cacu nu spunea insasi Mantuitorul ca nimeni nu pune lumina capatata sub obroc si ca adevarurile vor iesi ca untdelemnul la fata apelor?

Aici ii trimisese Dumnezeu intarire si ajutorare atunci cand se afla la stramtoare, aici il ajunsesera darurile domnilor si maririlor zilei si locurilor. Aici sub rasuflarea domoala a padurii isi gasise iertarea in fata lui Dumnezeu, a lumii si a blandei si neasemuitei lui jupanese. Aici printre pietrele aducerii aminte ii inflorise inima urmarind cu privirea joaca nevinovata si despovaratoare a atator coconi si copii ce cautau cu ravna a patrunde taine scriiturii si ale cetitului. Aici I se deschisesera mintile si capatase indrumare ca sa-si lepede pornirile cercetatoare si sa se nevoiasca la talmacirea slovelor slavonesti. Aici sub zidirile omului si ale Domnului stiuse ca se afla inima intregului neam si ca de aici puteau porni ca niste raze catre toate locurile slovele si cuvintele de inaintare trecute in Predoslovia fiecarei noi zamisliri. Aici truditor alaturi de mesteri, calfe si ucenici mangaiase fiecare fila si randuise la asezarea lor sub pecetea tainei intre copertele groase de piele si sub ferecaturi de argint. Aici si numai aici stia ca-si va afla sfarsitul atunci cand Domnul va socoti ca-I este de trebuinta la copiat si talmacit cuvintele dincolo de portile raiului. Toate omiliile uitate printre slove slavonesti se oglindeau in dulcele grai stramosesc.

Fiecare pilda se reflecta in bunele raspandite de credinciosi dupa fiecare sfanta slujba de dumineca. Aici in aceste locuri, in curtea sfantului lacas simtea batand inima intregului din intreg si din parti rasfrante. Aici, si numai aici el parintele Mihail, va cadea inaintea marelui voievod Mihail cel Viteaz atunci cand acesta va binevoi a certa tariile cerului si stramba invoiala a oamenilor si va cauta sa adune toata suflarea de un neam si-o limba sub sceptrul vointei sale. Aici, preotul Mihail va astepta ca veacurti peste veacuri sa vaza copacul cunoasterii inaltandu-se dintre temeri, vise, indoieli si indrazneli. Pentru ca aici a fost sortit ca leat dupa leat sa se nasca doritori si dainuitori in ale scriiturii si descifrarii tainelor pe tot intelesul oamenilor locului. Fie ca Floarea Darurilor sa-si ridice miroaznele asupra tuturor si fie ca taina invataturii sa izbandeasca si sa dovedeasca impotrivirea oricarui s-ar opune destelenirii limbilor si cugetelor acestui neam. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

© Costel Macovei

Biserica Sf. Nicolae, Schei

Sursa si mai multe imagini aici.

Final de poveste.

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *