Din carnea lemnului ne tragem semnul…

Astazi incepem o noua poveste, din colectia Lecturi de week-end, care va va duce inapoi in timp si spatiu in indepartatul Maramures, pe valea Izei. Pentru ca odihna dupa o zi de schi sau de sanius sa fie cat mai placuta…

Batranul lasa barda si-si inalta ochii catre cerul straveziu. Soarele se radicase taman in mijlocul namiezii si cuprindea tot locul cu bratele sale. Isi scoase clopul lasand suflarea vantului sa-i mangaie pletele carunte. Apoi lua şlengherul si-l trecu peste fata, petrecandu-l peste ceafa si-apoi il lasa sa zaboveasca prin plete, rascolindu-le si buşumandu-le. Si se vazu tanar fecior alaturi de ceata junilor cantand pe la hore ori pe la sezatori “parul meu nu trebe tuns, numa retezat si uns”…da, vremuri si timpuri de demult. Dadu roata jur imprejur, masurand si cantarind dealurile domoale, aurite de soare ce se strecurau pana sub poale de padure, apa cea clara si neostenita a Ieudului ce strangea roata toate paraiele si izvoarele pentru a se petrece sub bratul cel ocrotitor al Izei si daca s-ar fi incumetat sa se nalte pana-n calea vantului ar fi zarit si Botiza cu apele ei cele sclipitoare, ar fi batut din aripa si-ar fi ajuns pana-n sufletul muntilor caruntilor.

Continuarea episodului aici: Din carnea lemnului ne tragem semnul…

© Costel Macovei

Biserica din Ieud

Sursa aici.

Va urma…

Echipa i-Tour

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *