Ce sporturi de iarna poți practica în vacanța de iarnă, în Poiana Brașov

Iarna este anotimpul preferat al multora dintre noi! De ce? Pentru că este perioada în care putem practica sporturile de iarnă mult iubite. În timp ce mulți preferă stațiunile montane din Austria sau alte destinații de acest tip, unii aleg să-și petreacă sărbătorile de iarnă la Poiana Brașov.

Un loc extrem de frumos și cu multă zăpadă, Poiana Brașov se află printre preferințele românilor, în special a celor care practică sporturi de iarnă. În sezonul rece, principalele atracții din Poiană sunt centrate în jurul pârtiilor, unde sunt organizate și evenimente, iar începătorii pot să se înscrie la cursuri de schi și își pot închiria echipamente din centrele de închiriere de la baza pârtiilor. Indiferent că ești începător sau experimentat, aici găsești instructori de schi autorizați gata să te ajute și să te ghideze. Din Poiana Brasov nu lipsește nici patinoarul, pentru cei care doresc să-și testeze abilitățile pe gheață. 

Printre cele mai importante sporturi de iarnă pe care le poți practica în vacanța de Sărbători în Poiana Brașov, se numără:

 

  • Schi (sau snowboarding)

 

Considerată una dintre cele mai moderne stațiuni de schi din țară, la Poiana Brașov vei găsi 12 pârtii, de diferite grade de dificultate, fiecare cu un strat considerabil de zăpadă. Acest sport se află pe primul loc, deoarece este în fruntea listei în ceea ce privește sporturile de iarnă preferate de turiștii care ajung aici. 

Partii de schi in Poiana Brasov 

Domeniul schiabil din Poiana Brașov măsoară în jur de 25 de kilometri. Instalațiile pe cablu din această stațiune sunt telecabina Capra Neagră, telecabina Kanzel, telegondola Postăvarul Express, cărora li se alătură teleschiul Bradul, teleschiul Kanzel, teleschiul Ruia, teleschiul Subteleferic și teleschiul Stadion. 

Statiunea montană are pârtii pentru toate nivelurile de schiori: pârtii ușoare (marcate cu albastru), pârtii medii (marcate cu roșu) și pârtii dificile (marcate cu negru). 

Harta partii schi Poiana Brasov, Brasov

Harta partii schi Poiana Brasov, Brasov

Pârtiile Drumul Rosu, Bradul și Stadion sunt potrivite începătorilor, în timp ce Sulinar, Kanzel și Subteleferic (în varianta marcată cu roșu) sunt pârtii intermediare. 

Pârtiile Lupului, Ruia, Kanzel și Subteleferic (pe traseul marcat cu negru) sunt dificile și dedicate schiorilor experimentați. 

 

  • Săniușul

 

Deși este considerat un sport al copilăriei și pe care-l practică mai mult cei mici, află că nu este așa. Săniușul este pentru toată lumea. Săniile sunt de diferite dimensiuni și te așteaptă pentru a aluneca pe stratul de zăpadă.

  • Snowboard

Poiana Brașov este locul perfect pentru a exersa tehnicile de snowboard, unele pante sunt ideale pentru nivelul de începător. Cei care preferă să practice snowboard-ul, găsesc diferite centre care oferă echipamentul adecvat spre închiriere.

 

  • Tubingul

 

Asemănător cu săniușul, tubingul a devenit din ce în ce mai preferat de turiștii care ajung în lunile de iarnă la Poiana Brașov. Acest tip de sport înlocuiește sania cu inelele gonflabile, oferind o viteză mult mai mare de coborâre. 

 

  • Plimbări cu snowmobilul (sau ATV)

 

Dacă nu ești un fan al pârtiilor, dar îți place să simți adrenalina, ce zici de o plimbare cu ATV-ul sau cu un snowmobil? Este modul ideal de a descoperi stațiunea și de a vizita împrejurimile, folosindu-te de un mijloc de transport mult mai rapid.  

Mons Apart Brașov – locul de cazare ideal pentru prietenii pasionați de sporturi de iarnă

Orice deplasare sau vacanță la munte necesită și un loc de cazare. Îți recomandăm una dintre locațiile preferate de turiștii care ajung la Poiana Brașov: Mons Apart Brasov – Silver Mountain

Aceasta se numără printre locurile de cazare care vin în întâmpinarea turiștilor cu numeroase facilități și servicii asigurând starea de confort pe tot parcursul șederii. Apartamentul are două dormitoare, spațiu pentru luat masa, bucătărie complet utilată, șemineu funcțional, mașină de spălat, 3 băi cu duș, wifi gratuit, televizoare cu ecran plat și televiziune prin cablu, dar și o terasă cu priveliște. Vezi imagini și alte detalii accesând linkul următor:  

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *