Muzeul Banatului Montan Reșița, în parteneriat cu Muzeul Național Tehnic ”Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București și cu asistența specializată a Rețelei Naționale a Muzeelor din România, anunță deschiderea oficială a unei expoziții neobișnuite gândită și planificată de 10 reprezentanți din comunitatea locală reșițeană conform criteriilor recomandate de muzeologia contemporană.
Grupul de 10 persoane – colecționari, asistenți medicali, editori video, fotografi, jurnaliști, studenți, cameramani, pensionari – a fost format inițial de către specialiști în studii muzeale, curatoriat și comunicare, pentru a înțelege procesele creative din spatele unei expoziții, metodele de relaționare a obiectelor dintr-o colecție, raportarea poveștii la tipurile de învățare ale publicului, modul cum se scriu textele de expoziție, cum comunici ideea proiectului expozițional în comunitate și rolul designului în prezentarea obiectului.
Proiectul ”Apel la idei!” a fost un experiment curatorial curajos care a schimbat complet paradigma relației dintre muzeu și public și care a investit o echipă de oameni proveniți din medii profesionale din afara domeniului muzeal cu puterea de a investiga și documenta depozitele Muzeului Banatului Montan din Reșița, de a alege piesele dorite pentru expoziție și de a le relaționa sub forma unor povești care să vorbească foarte personal despre inovația tehnologică. Fiecare ”avocat al comunității” și-a adus de acasă un obiect personal îndrăgit pe care l-a relaționat cu cele 10 piese selectate din colecția muzeului reșițean și cu alte 10 provenite, sub formă de împrumut, din colecția fantastică a Muzeului Național Tehnic ”Prof. ing. Dimitrie Leonida” din București.
Arhitectura expoziției gândite de cei 10 a fost ”construită” de Studioul Zeppelin, câștigător în anul 2021 a premiului european DASA oferit de European Museum Academy pentru amenajarea expozițiile Casei memoriale Anton Pann și a Muzeului Național al Literaturii Române din București.
Muzeul Banatului Montan din Reșița, coordonatorul acestui proiect-experiment, își schimbă total viziunea și misiunea dorind să se poziționeze ca un spațiu esențial al dezvoltării culturale și sociale locale, parte a unui proces asumat de democratizare a participării și implicării comunității în activitățile sale.
Dacă ești curios de rezultatele acestui experiment, te invităm în perioada 28 octombrie – 31 decembrie 2023 să vizitezi expoziția al cărui titlu ”I……E” trebuie să-l ghicești, la Muzeul Banatului Montan, Bd. Republicii nr. 10, de marți până duminică
Lasă un răspuns