Localitatea, situata in judetul Sibiu, intre Medias si Sighisoara, a fost consemnată documentar în secolul XIII sub numele de Sancta Agatha, burg medieval de origine săsească. Datorită numărului mare de bresle care activau aici, Agnita şi-a câştigat renumele în tradiţiile meşteşugăreşti. Însă, în secolul XX odată cu dispariţia breslelor şi apariţia primelor fabrici, Agnita se transformă într-un oraş agro-industrial.

Cetatea ţărănească
În secolul XIII, aici exista o bazilică în stil romanic, fortificată ulterior şi transformată într-o biserică în stil gotic, cu îmbinări armonioase de elemente renascentiste şi baroce. Biserica mai păstrează şi astăzi vechile incinte de fortificaţie şi turnuri: Turnul Clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi bineînţeles Turnul Slăninilor, turn în care, după obiceiul săsesc din întreaga Transilvanie, locuitorii îşi depozitau proviziile.

Biserica fortificata din Agnita

Biserica ortodoxă
La sfârşitul secolului XVIII, când românii au primit drept de construcţie de biserici ortodoxe, se construieşte şi la Agnita biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, construcţie în stil bizantin cu fresce interioare.

Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului”
Muzeul aduce în evidenţă specificul etnografic al întregii zone a Văii Hârtibaciului prin ilustrarea vieţii cotidiene a românilor, saşilor şi maghiarilor din această zonă. Patrimoniul muzeal cuprinde peste 5000 de obiecte din domenii diverse: etnografie, arheologie, istorie, artă decorativă, fotografii; ineditul este reprezentat însă de colecţia dedicată obiceiului „Fuga Lolelor” şi cea a portului popular.

Partenerii nostri Asociatia Judeteana de Turism Sibiu, care ne-au furnizat acestea informatii despre orasul Agnita, il recomanda ca destinatie turistica a lunii februarie. Noi suntem de parere ca el poate fi vizitat oricand.

In cazul in care ajungeti in zona si va doriti sa vizitati si celelalte biserici fortificate din Transilvania, va punem la dispozitie harta bisericilor fortificate, realizata de echipa i-Tour:

Harta biserici fortificate din Transilvania

Calatorie placuta si cat mai multe descoperiri,

Echipa i-Tour

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *