Vă propunem o călătorie într-un alt timp şi, de ce nu, într-un alt spaţiu, cel al uitării prezentului şi al plonjării în peisajul rural al satelor săseşti din Transilvania, cu bisericile lor fortificate, răcoarea cu care îşi îmbie vizitatorii şi organizarea care încă se mai păstrează, după aproape opt secole.
Valoarea inestimabilă a satelor săseşti este recunoscută prin înscrierea a şapte dintre ele, încă din 1993, pe lista patrimoniului mondial UNESCO, cu scopul de a conştientiza şi proteja peisajul cultural unic. Aşadar, chiar dacă în general se vorbeşte doar despre bisericile fortificate, întregul sit rural este recunoscut prin convenţie pentru păstrarea structurii şi imaginii istorice. Acestea sunt: Câlnic, din judeţul Alba, Prejmer şi Viscri, din judeţul Braşov, Dârjiu, din judeţul Harghita, Saschiz, din judeţul Mureş, Biertan şi Valea Viilor din judeţul Sibiu.
Ca scurt istoric, saşii sunt o populaţie de origine germană, colonizată, începând cu secolul al XII-lea, pe pământurile cucerite recent de maghiari, pentru consolidarea stăpânirii asupra acestui teritoriu. Prima zonă mai întinsă ocupată de colonişti a fost “Provincia Sibiului” în sudul Transilvaniei. Colonizarea Ţării Bârsei, în sud-estul Transilvaniei, a fost încredinţată, în 1211, ordinului cavalerilor teutoni. Tipurile de sate datând din perioada colonizării – cu una sau două uliţe, cu pajişte interioară sau cu piaţă centrală – sunt uşor de recunoscut şi în prezent în structura localităţilor săseşti din Transilvania. Colonii erau atraşi în Transilvania de acordarea de drepturi individuale. Vreme de mai multe secole bisericile fortificate, devenite veritabil simbol al comunităţilor, au fost continuu adaptate la evoluţia militară a vremii, fiind create opere arhitecturale de excepţie.
Intrucât nu dorim să vă influenţăm în alegerea unui itinerariu, dată fiind diversitatea culturală şi naturală a zonei, vă spunem doar că o excursie de cel puţin două-trei zile vă va crea senzaţia că nu mai aparţineţi prezentului, ci unui timp oprit în loc, prin biserici vechi, racoroase şi înalte, prin turnuri cu scări şubrede şi înguste, străpunse de sfori mâncate de vreme, cu care se trag clopotele, cu obiecte vechi şi bucăţi de slănină atârnate în încăperi întunecoase, ce amintesc de refugiul localnicilor în înteriorul fortificaţiilor.
Dealurile molcome cu iarbă înaltă şi turme de mioare, vaci şi bivoliţe care se plimbă în voie, livezile de pomi fructiferi şi bogăţia de gâze, păsări şi mici mamifere, care se iţesc la tot pasul, îmbie la reverie şi la uitarea de sine. Din loc în loc, magazinele şi instituţiile vă vor aminti de vremurile noastre. Aici, până şi pensiunile sunt vechi case restaurate, unde mobilierul este realizat de meşteri locali, iar ecranele moderne, de multe ori, lipsesc. Locanicii vă vor saluta, iar din loc în loc veţi găsi la vânzare produse artizanale autentice.
În ciuda unei unităţi culturale şi arhitectonice, atât satele din Transilvania aflate în patrimoniul UNESCO, cât şi bisericile fortificate, sunt unice. Astfel, fortificaţia rurală din Câlnic este un exemplu de adaptare a locuinţelor nobiliare fortificate, pe când bisericile cu incintă fortificată, cum ar fi cea din Pejmer, sunt tipice pentru zona plată a Ţării Bârsei, cu instalaţii defensive dispuse aproape exclusiv pe incintă, biserica fiind puţin sau deloc fortificată. Bisericile fortificate, tipice pentru zonele colinare, au elementele defensive atât în cadrul bisericiii, cât şi al incintei. Remarcabile sunt biserica din Valea Viilor şi incinta triplă a bisericii din Biertan. La Viscri, fortificaţia cuprinde în modul cel mai egal şi armonios atât incinta cât şi biserica. Bisericile-reduit, construite încă de la început cu sistem de apărare, au apărut la sfârşitul secolului al XV-lea şi constituie ultima etapă în evoluţia fortificării bisericilor. Prima biserică-reduit a fost cea construită în Saschiz, în 1496. Modul de protejare a comunităţilor prin fortificarea bisericilor a fost preluat de aşezările secuieşti din vecinătate, exemplară pentru această influenţă fiind biserica fortificată din Dârjiu.
Dar satele săseşti din Transilvania nu înseamnă doar cele şapte sate aflate în patrimoniul UNESCO, ci şi multe altele, aflate la distanţe mici şi oferind vizitatorilor peisaje, poveşti şi amintiri de nepreţuit. Aşa că, vă invităm să vă rezervaţi timp suficient pentru fiecare popas de pe traseu. Unele biserici sunt închise, iar cheile se află la localnici. Veţi găsi numerele de telefon pe uşa sau pe poarta incintei şi puteţi suna. Amatorilor de pedalat le recomandăm sa-şi ia bicicletele cu ei sau să se informeze despre posibilitatea de a închiria din zona sau chiar de la pensiuni. Drumurile sunt, de cele mai multe ori, bune şi molcome, iar distanţele între obiective uşor de parcurs. Excepţie fac căile de acces spre Dârjiu, în special DJ 133 Dârjiu-Mureni, unde nu vă recomandăm să vă aventuraţi fără maşină de teren. Nu uitaţi aparatul foto, binoclul şi atlasul ornitologic.
Descoperire plăcută,
Echipa i-Tour
Informaţiile istorice despre siturile rurale incluse în patrimoniul mondial UNESCO au fost preluate de pe pagina oficială a Institutului Naţional al Patrimoniului, patrimoniu.gov.ro.
Articol publicat in Revista Alphega Farmacie.
Lasă un răspuns