Manastirea Humor, pictura

Manastirea Humor, impresionanta si discreta

Manastirea Humor este situata la aproximativ 38 de kilometri vest de Suceava si 6 kilometri nord de Gura Humorului, in inima Bucovinei istorice. In anul 1993 a fost inclusa pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Inceputurile asezamantului monahal al Manastirii Humor incep inca din vremea domniei lui Alexandru cel Bun. In vecinatatea actualei biserici a manastirii Humor se mai vad si astazi ruinele unei mai vechi biserici manastiresti inaltata la inceputul secolului XV. Biserica manastirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sarbatorit pe 15 august) si Sfantul Mucenic Gheorghe (sarbatorit la 23 aprilie).

Domnitorul Petru Rares, cuprinde Humorul in campania de restaurari initiata in primul primei domnii intre anii 1527-1538. Lucrarea este savarsita de  logofatul Toader Bubuiog, inalt dregator al vremii. Din pisania sapata in piatra, asezata la intrare pe peretele exterior al sfantului locas, aflam ca biserica a fost zidita in anul 1530  “cu cheltuiala si osteneala” logofatului Teodor Bubuiog si a sotiei sale Anastasia, indemnat de voievodul Petru Rares.

Manastirea Humor, jud. Suceava

Arhitectura

Arhitectura bisericii Manastirii Humor prezinta un interes aparte. Edificiul are un plan treflat, fara turla pe naos ca si in cazul altor ctitorii boieresti. Elementul particular este pridvorul deschis cu arcade, o inovatie in epoca determinata atat de traditia  locala (prispe, foisoare) cat si de influentele renascentiste din exterior (loggia). O noutate este si tainita situata deasupra gropnitei, unde se pastrau obiectele de pret.

Interiorul bisericii este compartimentat in cinci incaperi: pridvorul deschis, pronaosul, incaperea mormintelor (gropnita), naosul si altarul. Din pridvorul deschis se patrunde in pronaos, iar mai departe in camera mormintelor (gropnita) si in naos. Spre rasarit, biserica se termina prin absida de forma circulara a altarului, despartit de naos printr-o catapeteasma foarte veche, o exceptionala sculptura in lemn. Fatadele prezinta cunoscutul joc de arcaturi si ocnite, ancadramentele din piatra sunt dreptunghiulare la ferestrele gotice bipartite.

Odata cu biserica, Toader Bubuiog a construit si chilii pentru calugari si ziduri inconjuratoare, potrivit obiceiului existent in acea epoca. Chiliile au fost reparate si reconstruite in secolul al XVIII-lea, insa dupa desfiintarea manastirii in 1783, chiliile s-au ruinat aproape complet, acum pastrandu-se doar o parte din zidurile de piatra.

Manastirea Humor, Turnul clopotnita si Turnul Vasile Lupu

In anul 1641, domnitorul Vasile Lupu a imprejmuit biserica cu ziduri de piatra si a construit un turn masiv, cu rol defensiv. Turnul lui Vasile Lupu are un plan patrat cu latura de 8 m, un parter si trei etaje. Incaperile au bolti semicilindrice asezate alternativ pe directii opuse (nord-sud, vest-est, nord-sud si vest-est). In incaperea de la parter se intra pe o usa dispusa pe latura de sud. La primul etaj se ajunge de pe o scara exterioara cu trepte de lemn, sustinute de console incadrate in zidarie. De la primul etaj se urca la etajele superioare pe scari cu trepte de piatra inguste, cuprinse in grosimea zidariei.

Turnul clopotnita a fost construit in secolul al XIX-lea pe latura de est a ansamblului. El este realizat din lemn si are un etaj. La parter se afla intrarea in ansamblul Manastirii Humor, iar la etaj este camera clopotelor.

Obiecte de mare valoare, asociatie manastirii precum Evangheliarul de la Humor (1473) cu celebra miniatura a domnitorului Stefan cel Mare (aflat in muzeul manastirii Putna) si jiltul pe care sunt sculptate capete de bour certifica, printre altele, valoarea centrului de cultura care a fost manastirea inca de la inceputuri.

Pictura

Biserica manastirii Humor se numara, alaturi de bisericile de la Voronet, Moldovita, Sucevita si Arbore, printre cele cinci ctitorii bucovinene impodobite atat la interior, cat si la exterior cu fresce bizantine, care le fac unice in lumea ortodoxa.

Pictura interioara, partial realizata de “Toma, zugrav de Suceava” (1535) pastreza schema iconografica accentuand miscarea si umanismul expresiilor. In pronaos, picturile infatiseaza calendarul bisericesc, icoana Adormirii Maicii Domnului si a Sfintei Fecioare rugatoare, ingeri si profeti. In camera mormintelor, bolta este acoperita cu scene din viata Sfintei Fecioare Maria. Sunt remarcabile icoanele de factura bizantina (sec. XVI), portretele ctitorilor si pietrele de mormant. In naos sunt pictate chipuri de sfinti, ciclul Patimilor si Invierea, iar pe bolta, Hristos Pantocrator. In altar, pe bolta absidei, este reprezentata, traditional, Maica Domnului cu Pruncul, alaturi de chipuri de sfinti ierarhi si Cina cea de Taina.

Manastirea Humor, pictura

Pictura exterioara vadeste pe deplin arta mesterului Toma. Unica prin valoare in pictura noastra veche este imaginea Maicii Domnului cu pruncul din timpanul portalului; tot in pridvor, Judecata de Apoi se lasa privita si din afara, luminata prin arcade. Daca peretele nordic a fost in mare parte sters de intemperii, cel dinspre sud se constituie intr-un real tezaur.

Imnul acatist (24 de strofe-scene) ocupa majoritatea suprafetei, ilustrat in special prin Glorificarea Mariei si monumentala compozitie Asediul Constantinopolului, voita eroare istorica purtand mesajul antiotoman specific vremii; li se alatura Rugul in flacari, Acatistul Sfantului Nicolae si Legenda fiului risipitor. Absidele bisericii cuprind Cinul, rugaciune a tuturor sfintilor proprie numai picturii exterioare din Bucovina.

Viata monahala a calugarilor a fost intrerupta, ca si in cazul Manastirii Voronet,  in 1785, la anexarea Bucovinei de catre imperiul Habsburgic. Dupa 1918 biserica s-a mentinut cu indeletnicirile parohiale, pana la 1 august 1991, cand si-a recapatat statutul de manastire,  obstea fiind alcatuita din maici.

Echipa i-Tour va doreste descoperire placuta a acestui lacas de cult unic,

Sursa info aici si aici.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *